De către
20 septembrie 2023
Mâine, 21 septembrie, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă în localitățile Simila și Zorleni, din comuna Zorleni. Motivul: echipele Delgaz Grid (fosta E.ON Gaz Distribuție) vor lucra la remedierea unui defect la sistemul de distribuție a gazelor naturale și, pentru a preveni eventualele probleme de scurgeri de gaze sau chiar izbucnirea unor incendii, se va sista furnizarea gazelor naturale. Astfel, va fi sistată temporar alimentarea cu gaze naturale, în intervalul orar 08.30-17.00.
Anunțul a fost făcut public de către Departamentul de Comunicare din cadrul Delgaz Grid, care precizează că reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor.
„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 – număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă sau 0265.200.928 – număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie”, se arată într-un comunicat transmis de Delgaz Grid.
Reprezentanții companiei mai spun că regretă disconfortul creat prin întreruperea gazelor naturale și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegerea și sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări.