16.3 C
Vaslui
19 aprilie, 2025

În acest an, când se împlinesc 50 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, Stadionul „Rulmentul” din Bârlad va găzdui, pentru al doilea an consecutiv, Turneului Final al Diviziei Naționale de Juniori (DNJ) Under 18 – ediția 2024-2025. Evident, echipa U18 a CSS Bârlad, campioană națională în 2023 și 2024, va încerca să cucerească titlul și în 2025.

După sezonul regulat al competiției, adică spre finele lunii mai, Bârladul va găzdui, din nou, faza finală a DNJ – ediția 2024-2025, rugby în 15, categoria U18. Decizia a fost luată de Comitetul Director al Federației Române de Rugby (FRR), care a stabilit ca Turneul Final să fie organizat de CSS Bârlad. Ca și la edițiile precedente, la competiție vor paricipa cele mai bune șase echipe de rugby din țară la această categorie de vârstă, respectiv primele două clasate din Moldova, Muntenia și Transilvania.

Mândria de a organiza Turneul Final al DNJ U18 la Bârlad este cu atât mai mare cu cât, în acest an, se împlinesc 50 de ani de când a luat ființă CSS Bârlad. În plus, rugbiștii bârlădeni antrenați de Florin Ibănescu și Dan Tufaru speră să cucerească al treilea titlu național consecutiv chiar în fața propriilor suporteri.

„CSS Bârlad – 50 de ani de tradiție. Al treilea titlu ne așteaptă! În anul în care CSS Bârlad sărbătorește 50 de ani de tradiție și performanță, Bârlad – Orașul Rugby-ului găzduiește din nou Turneul Final U18! «Vulturii» sunt pregătiți să scrie istorie ACASĂ, luptând pentru al treilea titlu național consecutiv, chiar în anul aniversar. Anul trecut am fost campioni tot aici. Anul acesta, avem dublă motivație: să confirmăm din nou și să celebrăm o jumătate de secol a Clubului Sportiv Școlar Bârlad – împreună cu voi în tribune!”, au transmis reprezentanții Secției de Rugby din cadrul CSS Bârlad.

Așa cum a fost stabilit programul de către oficialii Federației Române de Rugby, Turneul Final al DNJ U18 se va desfășura între 26 mai – 1 iunie, astfel: pe 26 mai, pe 28 mai și pe 30 mai se vor disputa meciuri de grupe, urmând ca, pe 1 iunie, să se joace finala mică și finala mare. Partidele vor fi găzduite pe Stadionul Municipal de Rugby „Rulmentul” din Bârlad.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/04/jumatate-de-secol-de-css-barlad-sarbatorit-prin-gazduirea-turneului-final-al-diviziei-nationale-de-juniori-la-rugby-u18/

Ultimă oră

Același autor