cu 4 minute in urma
15 aprilie 2025
Trăim într-o perioadă în care mulți aleg să tacă pentru a nu deranja. Însă Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, continuă să rostească răspicat adevărul, chiar și atunci când acest lucru deranjează.
În Pastorala de Paște 2025, ierarhul face un rechizitoriu dur, dar necesar, al unei realități spirituale care corupe nu doar societatea, ci și – cu tristețe – „interiorul Bisericii”. După ce, în urmă cu puțin timp, a fost criticat discret în cadrul Sfântului Sinod pentru o pastorală de Crăciun considerată prea tranșantă – în care descria profilul „pseudomesianic” al unui candidat politic fără a-i da numele, Ignatie revine acum cu și mai mult curaj, fără să se dezică, fără să ocolească adevărul, fără să piardă din profunzime.
Ipocrizia – dușmanul Învierii
Tema centrală a pastoralei este ipocrizia, văzută nu ca o simplă slăbiciune umană, ci ca o veritabilă trădare a credinței vii. În cuvintele sale, episcopul scrie cu o claritate tăioasă, dar profund duhovnicească: „Ipocrizia nu este doar despre minciună sau falsitate. Este mai ales despre o nesincronizare spirituală între minte şi inimă. Este mai ales un bruiaj spiritual la nivelul omului şi la nivelul societăţii.”
Și continuă cu o analiză rar întâlnită în discursul clerical contemporan:
„Este despre faptul că te ascunzi în spatele vorbelor, amăgindu-te pe tine însuţi sau pe cei din jurul tău că ai o inimă de foc sau că ai fi în stare să salvezi un om sau chiar un popor, când în realitate tu eşti doar tăciune sau cenuşă care se chinuie să se aprindă, dar nu reuşeşte.”
Un mesaj care atinge și interiorul Bisericii
Deși nu acuză direct, Preasfințitul Ignatie nu ocolește realitatea incomodă că ipocrizia se manifestă inclusiv în sânul Bisericii:
„Ipocritul este prezent peste tot. În societate, în viaţa politică, în familiile noastre, printre prietenii noştri, printre colegii noştri, uneori chiar şi în Biserică.” Este un mesaj greu, dar necesar. Nu este rostit cu dispreț, ci cu suferința unui păstor care vede pericolul real ca forma fără fond să înlocuiască trăirea autentică a credinței, iar „focul Învierii” să fie înlocuit cu cenușa convențiilor de fațadă.
Un episcop care dă glas conștiinței, nu comodității
Ignatie nu e un cleric al confortului teologic. Nu își construiește mesajele după „manualul liniștii pastorale”, ci le zidește pe temelia Evangheliei trăite. Nu flatează, nu mimează diplomația eclezială atunci când adevărul o cere. Iar dacă pastorala de Crăciun a deranjat prin „portretul” candidatului ideologizat, pastorala de Paște duce mai departe acest fir roșu: nu contează numele, ci duhul care animă anumite discursuri și comportamente – duhul fățărniciei, al manipulării religioase, al dublului standard. Într-o lume tot mai fragmentată între aparență și esență, între gesturi teatrale și convingeri reale, între popularitate și autenticitate, vocea episcopului Ignatie rămâne una dintre cele mai limpezi, coerente și profund ancorate în tradiția adevărată a Bisericii. Pastorala nu e un pamflet, ci o mărturie. Nu e o predică moralizatoare, ci un strigăt duhovnicesc către toți cei care mai caută sens în mijlocul confuziei. Ignatie nu doar vorbește despre Înviere. El ne cere să trăim ca înviați – fără ipocrizie, cu inimi aprinse de focul adevărului. Iar pentru asta, plătește cu luciditate, curaj și, poate, izolare. Dar nu tace!