fbpx
14.8 C
Vaslui
joi, 29 septembrie, 2022

IMPLICARE… Cum în satele din Vaslui sunt atât de mulți oameni care ajung rar la medic, deși au suferințe fizice ce ar trebui neaparat evaluate de specialiști, inițiativa ca un grup de studenți la Medicină să vină prin sate și să acorde consultații gratuite este, fără îndoială, un semn emoționant de bunăvoință și grijă pentru cei fără posibilități.

În acest sens, Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, Episcopia Hușilor și Societatea Studenților în Medicină din București au inițiat un asemenea proiect, numit „Împreună pentru sănătatea rurală”, iar în cadrul său, în comuna Oșești, satul Duda, studenții au consultat în jur de 140 de persoane. “Campania, derulată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, s-a desfășurat în zilele de 10 și 11 septembrie 2022, în intervalul orar 10.00-18.00. Toate serviciile oferite în cadrul acesteia au fost gratuite. În cadrul evenimentului s-au oferit consultații de specialitate (gastroenterologie, cardiologie, medicină de familie, ATI, pediatrie), de către medicii rezidenți și specialiști, cu ajutorul studenților mediciniști din București”, au precizat reprezentanții Episcopiei Hușilor, într-un comunicat publicat pe site-ul episcopiahusilor.ro.

Loading...

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/medicinistii-din-bucuresti-fapte-bune-in-cuprinsul-episcopiei-husilor/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri