PRUTUL ÎNSÂNGERAT… În ultimele zile ale lui august 1944, Valea Prutului la Drânceni, Duda și Huși s-a transformat într-un peisaj de apocalipsă. Sub presiunea ofensivei sovietice, zeci de mii de soldați germani și români s-au revărsat spre râu într-o retragere disperată, încercând să scape din încercuirea care se închidea nemilos în jurul lor. Pe maluri, într-o îmbulzeală de nedescris, oamenii se călcau în picioare, se agățau unii de alții, se aruncau în apă cu arma pe umăr și cu bocancii încă în picioare, deși mulți nu știau să înoate. Prutul nu mai era atunci doar o frontieră, ci o linie a vieții și a morții. Deasupra lor, cerul era sfîșiat de motoarele avioanelor sovietice care coborau în picaj și loveau fără milă coloanele îngrămădite pe șosele, podurile, căruțele, camioanele și mulțimea de oameni adunați pe mal. Așa a început una dintre cele mai dramatice pagini din istoria județului nostru. Luptele din zona Huși-Drânceni, purtate în cadrul celei de-a doua Operațiuni Iași-Chișinău au însemnat prăbușirea frontului germano-român în Moldova și o tragedie umană de proporții, rămasă multă vreme în umbră.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, România a intrat în război de partea Axei pentru a recupera teritoriile cedate Uniunii Sovietice în iunie 1940. În iunie 1941, odată cu lansarea Operațiunii Barbarossa, generalul Ion Antonescu a dat ordinul „Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” și trupele române au atacat peste Prut, eliberând Basarabia și nordul Bucovinei. Campania din Est a continuat alături de Wehrmacht în Crimeea, Don și Stalingrad, până când, după înfrângerea de la Stalingrad, sovieticii au preluat inițiativa și au împins frontul înapoi spre granițele României. În primăvara lui 1944, trupele Axei au fost înfrânte în toate sectoarele frontului, iar Grupul de Armate Ucraina de Sud a fost împins până la frontiera interbelică. Până în august 1944, pe sectorul românesc se reinstalase liniștea, iar trupele româno-germane au consolidat poziții pe linia Nistru-Prut. În acest context, Stavka (Comandamentul Suprem sovietic) a planificat o ofensivă majoră pentru a distruge Grupul de Armate Sud și a scoate România din război. A doua operațiune Iași-Chișinău (20-29 august 1944) avea obiectivul de a străpunge frontul româno-german, de a încercui Armata a 6-a germană și de a ocupa România. Rezultatul urma să fie distrugerea armatelor germane, determinarea României să iasă din alianța cu Germania și trecerea de partea Aliaților. Pentru trupele române, moralul scăzut, lipsa rezervelor și pozițiile întinse făceau dificilă apărarea frontului. Luptele din august 1944 au avut loc într-un moment în care atât soldații români, cât și cei germani erau epuizați și conștienți de criza strategică iminentă.
Planul sovietic
În noaptea de 19 spre 20 august 1944, Frontul 2 Ucrainean și Frontul 3 Ucrainean au început o ofensivă combinată. Planul Stavka presupunea o manevră de dublă învăluire: Frontul 2 urma să străpungă frontul la nord de Iași și să avanseze spre Vaslui și Fălciu, cucerind trecerile peste Prut, în timp ce Frontul 3 trebuia să atace la sud de Tighina și să urce spre nord-vest pentru a se uni cu armata lui Malinovski la Huși. Obiectivul era închiderea cleștelui în zona Huși pentru a încercui complet Armata a 6-a germană. Directivele lui Stalin către cele două fronturi cereau ca armatele 27, 52 și 53 și Armata a 6-a de tancuri să avanseze rapid, să cucerească Vasluiul, Hușiul și Bacăul, să captureze podurile de pe Prut și să împiedice retragerea germanilor spre Bârlad și Focșani. În paralel, Armatele 57 și 37 ale Frontului 3 urmau să rupă apărarea la sud de Tiraspol, să avanseze spre Leova, Tarutino și Moldova Nouă și să blocheze retragerea inamicului spre Dunăre. După străpungere, formațiunile mobile (Armata a 6-a de tancuri și corpurile mecanizate) trebuiau să ajungă rapid la podurile dintre Huși și Fălciu pentru a închide încercuirea.
Străpungerea frontului și ocuparea Vasluiului și a Bârladului
În zorii zilei de 20 august, artileria sovietică a lansat un baraj nimicitor de 90 de minute, urmat de atacul infanteriei și al blindatelor. În mai puțin de două zile, frontul româno-german a cedat pe o adâncime de peste 40 km. Deplasarea rapidă a blindatelor sovietice a permis ocuparea orașelor Vaslui și Bârlad înainte ca trupele de apărare să organizeze o rezistență. Un raport german descoperit în arhivele Diviziei 79 Infanterie arată că, pe 22 august, în jurul orei 16:00, primele tancuri ale Armatei a 6-a de tancuri sovietice au intrat în Vaslui, surprinzând complet companiile administrative care își desfășurau activitatea de rutină. Într-o descriere sugestivă, un locotenent german consemna că oamenii săi nu au apucat nici măcar să ajungă la pozițiile de apărare, fiind alungați de tancuri cu infanterie desant. Panica s-a instalat imediat; pompierii orașului au încercat să se evacueze cu autospecialele, una dintre mașini fiind lovită de un obuz în timp ce tancurile sovietice intrau în centrul orașului. Vasluiul a căzut fără o rezistență organizată, iar blindatele sovietice și-au continuat marșul spre sud. În ziua următoare, sovieticii au pătruns în Bârlad. Resturile unităților germano-române din Vaslui s-au retras în grabă prin oraș spre Tecuci și Focșani. Conform rapoartelor, la 23 august tancurile sovietice au intrat în Bârlad, ocupând rapid orașul și alungând trupele Axei, care fie se retrăseseră deja, fie erau măturate de înaintarea sovietică.
Huși – punct strategic al ofensivei
Orașul Huși, situat aproape de granița cu Basarabia, devenise principalul obiectiv al ofensivei sovietice. În 1944, aici funcționa un aerodrom folosit de Luftwaffe și Forțele Aeriene Regale Române; în zonă era desfășurat Regimentul 46 antiaerian german, dotat cu tunuri de 88 mm, 20 mm și alte calibre. Apărarea antiaeriană proteja gara Huși, aerodromul și căile ferate, elemente esențiale pentru retragerea Axei. Din acest motiv, Hușiul era considerat un punct cheie de ambele tabere.
Bătălia pentru podurile de pe Prut și luptele de la Arsura, Duda și Tătărăni
Deși blindatele sovietice controlau orașul Huși, Grupul de Armate Sud-Ucraina nu renunțase la ideea de a salva Armata a 6-a din Basarabia. Corpul Mieth și resturile diviziilor române și germane încercau să mențină deschise podurile de pe Prut, la nord-est de Huși, pentru a permite retragerea. Luptele s-au întețit la 25-26 august, când satul Arsura, aflat la nord de Huși, a fost disputat de mai multe ori într-o singură zi. Germanii au aruncat în luptă puținele rezerve rămase pentru a împiedica înaintarea sovietică spre poduri. Pe valea Duda, mii de soldați, vehicule și tunuri s-au aglomerat într-o zonă îngustă; sub presiunea atacurilor, s-a dat ordinul de a distruge tot ce nu putea fi salvat, inclusiv camioanele, iar caii au fost împușcați. La Tătărăni, la vest de Huși, germanii au încercat să mențină un „cap de pod interior” pentru a proteja retragerea camarazilor care traversau Prutul. Regimentul 226 Grenadieri a rămas ca ariergardă până la miezul nopții de 26/27 august; însă orașul rămânea ferm în mâinile sovieticilor și drumul principal era blocat. Pe 27 august, atacul final sovietic a atins apogeul: Corpul 18 Blindat a capturat nodul rutier care controla accesul spre valea inferioară a Prutului. Rapoartele sovietice remarcau că, deși inamicul suferise pierderi grele în ziua precedentă, numărul soldaților germani în zona Huși crescuse, pentru că resturi de trupe încercau să iasă din încercuire. Germanii au lansat contraatacuri disperate în direcția Pogănești-Stănilești, dar au fost împrăștiați. Seara zilei de 27 august a marcat prăbușirea definitivă a apărării; orașul și împrejurimile au rămas sub control sovietic, iar majoritatea trupelor Axei fie au căzut pe câmpul de luptă, fie au fost încercuite și anihilate în bătălia de la Vutcani.
Tragedia desfășurată la trecerea Prutului
Pentru soldații germani încercuiți la est de Prut, traversarea râului a devenit o misiune disperată. În lipsa podurilor – capturate de sovietici – mulți au încercat să treacă înot, abandonând tancurile și tunurile pe malul estic. Ofițerul Kurt Schieboldt descrie în memoriile sale haosul de pe malul Prutului: „Se adună ici-colo, grămadă, pe mal, trupe și vehicule, cai și căruțe… Loviturile în plin vin una după alta. Urlete și vaiete! … Alții cu echipament complet sar în valuri cu toate că n-au înotat în viața lor! Înecații nu mai pot fi numărați”, o descriere care arată disperarea soldaților și tragedia lor. Rapoartele diviziilor 106 și 376 Infanterie arată că trecerea Prutului s-a făcut haotic: batalioanele au fost dispersate, multe unități au pierdut aproape toate armele grele și mijloacele de transport, iar soldații erau epuizați după marșuri istovitoare. În ciuda eforturilor, majoritatea unităților încercuite nu au reușit să străpungă încercuirea; comandanții au fost capturați, iar resturile au fost fie înghițite de luptă, fie au reușit să se strecoare în grupuri mici spre sud-vest.
Mărturii din rapoartele germane
RECONSTITUIREA EVENIMENTELOR… Numeroase mărturii germane descoperite recent, multe dintre ele nepublicate, completează imaginea luptelor din jurul Hușiului. Divizionul 282 antitanc din Divizia 282 Infanterie a primit ordinul de a forma, în dimineața de 23 august, un cap de pod la vest de Prut în zona Drânceni-șopârleni, pentru a facilita trecerea unităților din Armata a 6-a. Raportul comandantului menționează că deplasarea s-a făcut cu dificultate: drumurile erau aglomerate, atacurile aeriene provocau întârzieri și vehiculele erau avariate. La Hâncești, batalionul a fost oprit pentru a proteja un post de comandă, dar din cauza defecțiunilor mecanice și a focului inamic nu a mai ajuns la Prut la timp. Alte rapoarte ale Diviziei 106 descriu cum batalionul de infanterie a ajuns în seara de 23 august pe malul vestic al Prutului, traversând podul de la Ghermănești. Pe drumul prin Epureni și Stănilești, detașamentul a fost atacat de tancuri sovietice și dispersat; armele grele și vehiculele au fost pierdute, iar trupele epuizate au fost capabile de luptă doar în mod limitat. Divizia 376 Infanterie, comandată de generalul-locotenent Schwarz, raporta că la 25 august pozițiile de apărare din Ghermănești au fost atacate continuu, iar numeroși soldați s-au înecat trecând Prutul. Comandantul a ordonat distrugerea tuturor vehiculelor neutilizabile și retragerea în pădurea de la sud de Mihail Kogălniceanu; totuși, încercările de a restabili frontul au eșuat sub presiunea blindatelor sovietice. Divizia 79 Infanterie, aflată în sectorul Huși, a primit misiunea de a menține libere podurile de peste Prut pentru a permite retragerea unităților din Basarabia. Rapoartele sale arată că, deși s-a format o ariergardă improvizată, forțele sovietice au pătruns în Huși cu 20-40 de tancuri T-34, au distrus orașul și au avansat spre drumul principal. Regimentul 226 Grenadieri a rămas ariergardă în zona Tătărăni până în noaptea de 26/27 august, când a primit ordinul de distrugere a vehiculelor și armelor grele pentru care nu mai exista muniție.
Consecințe și impact asupra comunității locale
Ofensiva Iași-Chișinău a dus la anihilarea Armatei a VI-a germane și la ieșirea României din alianța cu Germania. Pentru locuitorii județului Vaslui, luptele au lăsat urme adânci, mărturiile localnicilor amintesc că după luptă câmpurile din satele de pe valea Prutului erau pline de cadavre, echipamente distruse și gropi comune; locuitorii au adunat morții cu carul și i-au îngropat în grabă. În anii de după război, mulți localnici au găsit obuze neexplodate și arme rămase în pământ. Intrarea trupelor sovietice a adus și acte de violență și jafuri, fapt care a rămas în memoria colectivă. Astfel, finalul verii 1944 a fost pentru vasluieni o perioadă de groază și suferință, când marea istorie a trecut cu tăvălugul peste oamenii de rând. Luptele din august 1944 din zona Huși-Drânceni au reprezentat un episod crucial al ofensivei Iași-Chișinău și unul dintre cele mai dramatice momente din istoria județului Vaslui. Ofensiva sovietică a fost pregătită meticulos și executată cu o superioritate covârșitoare în oameni și tehnică, iar moralul scăzut și lipsa rezervelor au condamnat apărarea româno-germană. Orașele Vaslui și Bârlad au fost ocupate rapid, iar Hușiul a devenit epicentrul unei lupte disperate pentru controlul podurilor de pe Prut. Inabilitatea Axei de a menține trecerile și haosul creat în retragere au dus la încercuirea Armatei a 6-a și la pierderi uriașe. Mărturiile soldaților germani și rapoartele militare arată atât curajul unora dintre apărători, cât și disperarea și tragedia trecerii Prutului. Pentru comunitatea locală, aceste evenimente au însemnat distrugeri, mii de morți și traume de durată.