11.3 C
Vaslui
28 martie, 2024

Guvernul a alocat 3,2 milioane lei pentru realizarea unor lucrări la punctul de trecere a frontierei de stat Bumbăta – Leova

vineri, 14:35

Executivul a adoptat, vineri, hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru Comuna Vetrişoaia, Judeţul Vaslui. Astfel, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 3,215 milioane lei pentru realizarea lucrărilor de împrejmuire şi asigurării utilităţilor în punctul de trecere a frontierei de stat Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova), pe teritoriul comunei Vetrişoaia din judeţul Vaslui.

Banii sunt alocaţi bugetului local al comunei Vetrişoaia, judeţul Vaslui, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2023, mai arată comunicatul de presă al Executivului.

Sursa: https://www.news.ro/economic/guvernul-a-alocat-3-2-milioane-lei-pentru-realizarea-unor-lucrari-la-punctul-de-trecere-a-frontierei-de-stat-bumbata-leova-1922403526342023051421136618

Ultimă oră

Același autor