-2.5 C
Vaslui
14 decembrie, 2024

FOTO Trei persoane au ajuns la spital, după un accident la ieșirea din oraș

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, vis-a-vis de LCL Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane, între care și un copil minor (8 ani). La intervenție a fost solicitată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, precum și trei persoane care aveau nevoie de prim ajutor.

Din cele două autoturisme se scurgeau lichide combustibile.

Paramedicii ambulanței SMURD și personalul de pe ambulanța SAJ au evaluat victimele, le-au acordat primul ajutor, ulterior, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Victimele prezentau traumatisme și escoriații.

Pompierii militari au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de accidente, ulterior curățând și spălând carosabilul de lichidele combustibile scurse.

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/foto-trei-persoane-au-ajuns-la-spital-dupa-un-accident-la-iesirea-din-oras/

Ultimă oră

Același autor