fbpx
14.8 C
Vaslui
joi, 29 septembrie, 2022

Femeile, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, au fost arestate de ofițeri și aruncate în spatele unei dube de poliție, după ce în martie au protestat împotriva războiului din Ucraina, transmite

Deși nu se cunoșteau între ele, în timp ce erau transportate la secția de poliție Brateyevo au creat un grup de chat pe aplicația Telegram, pentru a putea comunica între ele.

Loading...

Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost mult mai rău decât au anticipat. Timp de șase ore acestea au fost supuse unor abuzuri verbale și fizice care, în unele cazuri, au degenerat până la acte de tortură – o femeie spune că a fost sufocată cu o pungă de plastic în repetate rânduri.

Abuzul a fost comis de un ofițer pe care femeile l-au descries ca fiind înalt, atletic, îmbrăcat într-un tricou polo negru. În chat-ul din grupul lor l-au numit „omul în negru”.

Două dintre femei, Marina și Alexandra, au înregistrat pe telefoane zgomotul de fundal în timpul celor 6 ore, ofițerul putând fi auzit vorbind despre „impunitatea sa totală”, în încercarea de a le intimida pe acestea.

După ce au fost eliberate, victimele au hotărât să descopere cine este ofițerul care le-a abuzat. „Dacă trăim pur și simplu ca și când nimic nu s-a întâmplat, dacă doar publicăm înregistrările și ne ascundem, cel mai probabil ei vor crede că ar putea să o facă din nou și că vor scăpa complet nepedepsiți”, a spus Marina, o studentă de 22 de ani…

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/metoda-folosita-de-cateva-rusoaice-pentru-a-identifica-barbatul-in-negru-ofiterul-care-le-a-torturat-pentru-ca-au-protestat-fata-de-razboi/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri