Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a desfășurat, în cursul zilei de azi un exercițiu tactic la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Scenariul a presupus simularea unui incendiu izbucnit la etajul 5 al unității medicale, în secția de oftalmologie.
Incendiul fictiv a fost localizat într-o magazie în care erau depozitate materiale de curățenie și lenjerii, provocând degajări mari de fum și punând în pericol viața pacienților și a personalului medical. În cadrul simulării, au fost evacuate toate persoanele aflate în zonă, iar echipele de intervenție au acționat prompt pentru limitarea efectelor negative ale evenimentului. De asemenea, a fost activat Planul Roșu de intervenție, etapa a II-a.
Conform scenariului, au fost înregistrate 11 victime, dintre care 1 asistent a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a căilor respiratorii, 4 pacienți au suferit arsuri la nivelul cailor respiratorii, 1 medic a suferit diverse traumatisme ca urmare a căderii pe scările de evacuare iar 5 persoane au suferit atacuri de panică.
Toate victimele au fost preluate de echipajele de intervenție și transportate la Punctul Medical Avansat, unde au primit îngrijirile medicale necesare.
La exercițiu au participat:
3 autospeciale de stingere,
1 autoscară mecanică,
1 echipaj de prim ajutor SMURD,
1 echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD,
1 autospecială pentru transportul victimelor multiple,
1 punct de control mobil,
1 punct medical avansat,
2 ambulanțe SAJ,
1 autospecială IPJ,
1 autospecială IJJ.
Exercițiul s-a desfășurat în colaborare cu Instituția Prefectului Județul Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, Poliția Locală Vaslui și Spitalul Municipal Vaslui, contribuind la consolidarea cooperării interinstituționale și la optimizarea intervențiilor în situații de urgență.
Scopul principal al acestui exercițiu a fost testarea capacității operaționale, a timpului de reacție, precum și a colaborării între toate structurile implicate în gestionarea situațiilor de urgență, în condiții cât mai apropiate de realitate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui mulțumește tuturor instituțiilor și cadrelor implicate pentru profesionalismul și colaborarea exemplară în cadrul acestui exercițiu complex.
Post navigation
Related Posts
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în parteneriat cu Asociația „Museum Vasluiensis” și Primăria municipiului Vaslui, a oferit publicului o…
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea…
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea…