7.9 C
Vaslui
20 noiembrie, 2025

Elevi de 10 premiați în cadrul Zilelor Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Vaslui

Cinci elevi de la Școala „Ștefan cel Mare” Vaslui care au încheiat anul școlar trecut cu media 10 au urcat pe scenă pentru a-și primi diplomele de excelență. Premierea a fost realizată de viceprimarul Valeriu Caragață, care le-a transmis felicitări pentru seriozitate, perseverență și rezultatele remarcabile.

În același context, elevii de clasa a VIII-a au participat la un exercițiu interactiv de comunicare și participare. „Vocea Mea” le-a oferit un spațiu în care să se exprime liber și să afle mai multe despre oportunitățile educaționale și de implicare oferite de Uniunea Europeană.

Primarul municipiului Vaslui, ing. Lucian Braniște, a transmis un mesaj de susținere pentru performanța școlară, reafirmând angajamentul administrației locale față de proiectele care sprijină dezvoltarea elevilor:

„Performanța merită susținută, iar inițiativele care îi ajută pe copii să evolueze vor avea întotdeauna sprijinul nostru.”

Zilele Școlii continuă, iar energia din sălile de clasă și de pe holuri arată clar că spiritul comunității educaționale este mai puternic ca niciodată.

Sursa: http://actualvs.ro/2025/11/20/elevi-de-10-premiati-in-cadrul-zilelor-scolii-gimnaziale-stefan-cel-mare-vaslui/

Ultimă oră

Același autor