3.2 C
Vaslui
2 ianuarie, 2026

Durere fără margini la Focșeasca. Frații înecați în acumularea Tăcuta, conduși pe ultimul drum- FOTO

Satul Focșeasca a trăit o zi de tăcere grea și lacrimi. Cei doi frați, de 12 și 14 ani, care și-au pierdut viața în apele reci ale acumulării „Tăcuta”, au fost înmormântați, în prezența zecilor de săteni, a colegilor de clasă, a cadrelor didactice și a autorităților locale. O comunitate întreagă a mers încet, cu capetele plecate, pe ultimul drum al copiilor. Slujba de înmormântare a fost oficiată de mai mulți preoți, iar curtea casei și drumul satului s-au umplut de oameni veniți să fie alături de tatăl rămas singur, un om lovit de o tragedie pe care cuvintele nu o pot acoperi. Printre coroane, lumânări și fotografii ținute în mâini de copii, durerea a fost aceeași pentru toți. Înmormântarea a fost posibilă după ce oamenii din sat s-au mobilizat rapid, iar un sprijin a venit din partea prefectului județului Vaslui, Eduard Popica. Acesta a achitat costurile necesare, prin intermediul unei firme specializate, care s-a ocupat de toate detaliile unei înmormântări creștinești. „Firma s-a ocupat de ce a fost nevoie, au fost asigurate și pachete cu mâncare care să fie date de pomană la înmormântare”, a declarat prefectul Eduard Popica. Frații se aflau la joacă în ziua tragediei, pe marginea acumulării, când gheața a cedat sub greutatea lor. Au fost scoși din apă prea târziu.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/12/31/durere-fara-margini-la-focseasca-fratii-inecati-in-acumularea-tacuta-condusi-pe-ultimul-drum-foto/

Ultimă oră

Același autor