fbpx
14.8 C
Vaslui
joi, 29 septembrie, 2022

DUMNEZEUL BEȚIVILOR… Un bărbat în vârstă de 25 ani din comuna/localitatea Gherghești, după ce a consumat aseară, mpe 13 septembrie, alcool cât a putut, în drum spre casă a nimerit cu scuterul într-o râpă adâncă de vreo 9 m. Când s-a trezit dimineață și a realizat unde se află, bărbatul a sunat un vecin, care a sunat la 112 și au sosit pompierii bârlădeni, ce l-au scos la suprafață și l-au dus la spital! Conștient și cooperant, acum bărbatul, care a suferit un TCF minor și se plânge de dureri la membrele superioare și inferioare, este pe mâna medicilor pentru investigații.

„A fost scos dintr-o râpă adâncă de circa nouă metri. Bărbatul a căzut aseară cu scuterul în râpă, dar abia în astăzi a luat legătura cu un localnic, iar la rându-i, acesta a anunțat autoritățile. Victima este în stare de conștiență, a suferit un traumatism cranio facial și acuză dureri ale membrelor superioare și inferioare. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. S-a intervenit cu o două autospeciale, între care și o ambulanță SMURD tip B2”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Loading...

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/baut-bine-a-ajuns-cu-scuterul-in-rapa-dupa-o-noapte-petrecuta-la-racoare-a-fost-scos-din-groapa-si-dus-la-spital-foto/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri