4 C
Vaslui
23 ianuarie, 2025

Drumul expres Tișița-Albița, centura Vasluiului și bazinul olimpic de înot de la Vaslui, prioritățile deputatului Mihai Botez

Deputatul Mihai Botez și senatorul Cătălin Mîndru s-au prezentat pentru prima dată după alegerile parlamentare în fața jurnaliștilor din Vaslui.

În cadrul conferinței, Mihai Botez a vorbit despre raportul de activitate pentru mandatul anterior, precum și despre prioritățile asumate pentru legea bugetului pe anul 2025. Cătălin Mîndru a făcut o sinteză a modalităților prin care poate fi contactat la cabinetul parlamentar, abordând în același timp subiecte precum austeritatea din educație și situația de la căminele de copii din Mureș.

„ Am publicat raportul pentru mandatul 2020-2024 . Este o obligație asumată, deși nu este o obligație formală pentru parlamentari. Transparența este o punte între politician și cetățean, iar pentru a construi încrederea între cele două părți, politicienii trebuie să dea dovadă de o transparență sporită. Raportul poate fi citi aici

. Sper ca exemplul meu să fie urmat de cât mai mulți politicieni pentru a continua să consolidăm o cultură a transparenței și a dialogului cu cetățenii.” a declarat deputatul Mihai Botez.

În același timp, președintele USR Vaslui a subliniat și principalele priorități pentru legea bugetului : „Sunt 3 obiective importante pentru care voi lupta la dezbaterile pe buget. Primul este Drumul expres Tișița-Albița, care include centura municipiului Huși. A doua prioritate este centura ocolitoare a municipiului Vaslui, iar cea de-a treia se referă la Bazinul Olimpic din Vaslui. Vom depune amendamente pentru aceste obiective, dar în același timp aștept propuneri de la cetățeni pe care să le pot susține în Parlament ca amendamente la legea bugetului de stat.”

Senatorul Cătălin Mîndru: „Îmi doresc să am o colaborare cât mai bună cu cetățenii și presa din județul Vaslui. În acest sens, vă invit să mă contactați pentru stabilirea unei audiențe la 0791.650.150 sau îmi puteți scrie un e-mail la

. Adresa cabinetului meu va fi în municipiul Vaslui , pe Strada Ștefan cel Mare, nr. 187, et. 1. Voi activa în 3 comisii, pentru învățământ, tineret și sport precum și administrație publică. Atenția mea se va concentra pe aceste domenii, dar sunt deschis la orice propunere venită de la cetățeni.”

În continuare, senatorul Mîndru a subliniat filosofia păguboasă a guvernului Ciolacu 2 în legătură cu educația: „Au înghețat salarii, au înghețat burse, au redus semnificativ beneficiile pentru studenți. Au înghețat alocările pentru programul masă caldă și au tăiat finanțarea până și pentru mierea ce trebuia dat elevilor din învățământul primar. Educația este cenușăreasa bugetului, un fapt ce contrastează cu toate promisiunile făcute de guvernanți când au făcut rotativa în 2023. Nu mai vorbim despre faptul că finanțarea educației nici nu se va apropia măcar de procentul de 6% din PIB prevăzut în lege. Între timp, demnitarii din Guvern se scaldă în continuare în lux și opulență.

Concomitent, scandalul de la Mureș ne arată un Guvern incapabil să se ocupe cum trebuie de sistemul de asistență socială. Acum un an am avut scandalul căminelor de bătrâni, acum descoperim că și în domeniul îngrijirii copiilor există probleme. USR a chemat Avocatul Copilului în Parlament și vom lupta pentru ca cei aflați la nevoie să beneficieze de îngrijiri cum se cuvine!”

Post navigation

Related Posts

În perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025, pompierii vasluieni vor fi zilnic la datorie pentru a răspunde prompt…

Benzina şi motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6% a accizei la…

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale a fost prezentă în judetul Vaslui unde împreună cu Victoria Stoiciu, consilier de…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/01/23/drumul-expres-tisita-albita-centura-vasluiului-si-bazinul-olimpic-de-inot-de-la-vaslui-prioritatile-deputatului-mihai-botez/

Ultimă oră

Același autor