7.2 C
Vaslui
3 decembrie, 2025

Două grupuri vocal-instrumentale „codreniste”, prezente la Festivalul Internațional al Cântecului Francofon „Les Nuits de Pologne”

Motiv de mândrie pentru elevii și profesorii Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad! Două grupuri vocal-instrumentale formate din elevi ai liceului care cântă în limba franceză vor participa la Festivalul Internațional al Cântecului Francofon „Les Nuits de Pologne” – ediția 2025, care va avea loc la Poznań (Polonia) în perioada 13–17 noiembrie.

Elevii au fost selectați în urma unei etape internaționale de jurizare, datorită expresivității artistice, sensibilității muzicale și deschiderii către cultura francofonă.

Astfel, vor evolua pe scena festivalului două grupuri de elevi „codreniști”:

– Arkana (Călin Nicolae, Călin Petru, Munteanu Timotei); „Yaka” – Noon

– Carpathia (Nechita Iustin, Anechite Teodora, Chiratcu Adrian); „Fakirs” – Félicien Lia. Repertoriul a fost selectat din lista pieselor propuse de organizatorii festivalului.

Grupurile participante sunt coordonate de profesorii Macovei Petronela-Corina (limba franceză) și Pleșu Constantin-Corneliu (muzică).

„Participarea în cadrul acestui festival constituie o experiență interculturală semnificativă și o formă de promovare a limbii franceze prin muzică, consolidând în același timp dezvoltarea artistică și personală a elevilor codreniști. Participarea delegației noastre este susținută financiar de Primăria Municipiului Bârlad, prin acoperirea cheltuielilor de transport. Mulțumim pentru sprijinul acordat și pentru încrederea în valoarea educației și a proiectelor culturale ale elevilor noștri. Bârladul merge mai departe prin cultură, artă și francofonie”, a transmis profesoara coordonatoare Macovei Corina.

Lista oficială a participanților este disponibilă aici:

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/11/doua-grupuri-vocal-instrumentale-codreniste-prezente-la-festivalul-international-al-cantecului-francofon-les-nuits-de-pologne/

Ultimă oră

Același autor