DOLIU… O cunoscutã învãtãtoare din judetul Vaslui s-a stins din viatã în primele zile ale anului 2023. Este vorba despre Aglaia Ungurianu, iesitã la pensie dupã o carierã plinã, cu zeci de generatii de elevi. Cea mai mare parte din activitate si-a desfãsurat-o la Scoala Gimnazialã „Constantin Parfene” din Vaslui. Familia, prietenii si colegii au condus-o sâmbãtã pe ultimul drum, cel fãrã de întoarcere. Scoala „Constantin Parfene” este alãturi de familia Ungurianu în clipele de durere si tristete, prin pierderea celei ce a fost sotie, mamã si bunicã, învãtãtoarea pensionarã, Aglaia Ungurianu. Ne plecãm cu dragoste si recunostintã în fata dascãlului care a scos la luminã serii întregi de elevi. Doar în scoala noastrã si-a desfãsurat activitatea 23 de ani. Pentru aceasta, îi multumim si ne rugãm la Dumnezeu sã aibã luminã vesnic ã ! Dumnezeu sã o ierte!”, a transmis colectivul profesoral al Scolii Gimnaziale „Constantin Parfene”.

Învãtãtoarea Angela Manole, bunã prietenã cu regretata Aglaia Ungurianu, a transmis, de asemenea, un mesaj în mediul online în cadrul cãruia a punctat câteva dintre momentele petrecute împreunã de-a lungul timpului: „Reverentã în fata sicriului doamnei învãtãtor Aglãita Ungurianu. Aducem o floare, aprindem o lumânare si vãrsãm o lacrimã de regret. A fost un om pe care l-am cunoscut, l-am respectat. A fost un om cu care ne întâlneam pe stradã, ne salutam, schimbam douã vorbe. A fost, nu mai este! Firul ghemului vietii s-a terminat într-o zi a începutului noului an, pe 3 ianuarie. Atât a vrut Dumnezeu sã o lase sã se bucure. Noi nu putem face nimic! I s-a îndeplinit destinul. Pe doamna Aglãita Ungurianu am întâlnit -o în anul 1990, când am venit învãtãtor la Scoala „Constantin Parfene” Vaslui. Era tânãrã, aprigã, impunãtoare. Ne intimida pe noi, cele mai tinere si fãrã experientã. O admirãm când intra în scoalã, o admiram când pleca acasã: înaltã, bine proportionatã, cu un stil aparte si o elegantã rafinatã. Nu ar fi venit la scoalã necoafatã, fãrã o tinutã nouã, fãrã mãrgele asortate. Iubea agatele si perlele. Avea un parfum fin, care lãsa o dârã subtire în urmã. Avea vechime în scoalã si o cãutau multi pãrinti. Cert este cã dãdea serii foarte bune de copii. Uneori era severã, alteori îngãduitoare, dar strunea colectivul de copii ca pe niste cãluti nãrãvasi. Conducãtoare de cerc pedagogic, de comisie metodicã, om integru, cine nu o cunostea pe Aglãita? La început ne-a tinut la distantã, apoi ne-a apropiat dându-ne sfaturi, ajutându-ne atunci când aveam nevoie. Când a început sã ne cunoascã pe noi, fetele venite dupã Revolutie, ne recomanda pãrintilor: . Noi nu cunosteam circumscriptia scolarã, dar ea îi cunostea pe toti, copii si pãrinti de-a valma. De aceea, pãrintii copiilor care veneau în clasa întâi aveau încredere în recomandãrile dumneaei. Pentru cã mi se pãrea greu de abordat, la pensionarea domnului profesor Busuioc am întrebat-o timid dacã vrea sã participe alãturi de noi, pentru cã îi pregãtisem un program special. Atunci am vãzut „omul” – Aglãita, dincolo de duritatea ei: a cântat cu noi cântece vesele, s-a îmbrãcat în trening si a intrat în formatie, când îl imitam pe domnul fãcând ore de educatie fizicã. La pensionarea doamnei Cezar a cântat, dar, mai presus de orice, a vorbit minunat în amfiteatrul scolii despre colega si învãtãtoarea Cezar (vorbea liber frumos, ca un adevãrat orator). Odatã, trebuia sã facã instruire unor învãtãtori care predau simultan la patru clase. M-a chemat pe mine si mi-a zis: . Pentru mine a fost o onoare sã fac acest lucru. Apoi, ne-am apropiat, desi mi se pãrea greu de abordat. Când la o Zi a învãtãtorilor a fost premiatã în sala de sport, fiind nominalizatã ca învãtãtor de seamã, respectul si admiratia mea au crescut mult. Mã gândeam . Doamna Aglãita spunea cã are experientã multã si cã stie tot. Dar nu se sfia sã recunoascã vreodatã dacã afla ceva nou. Ca sefã a comisiei metodice a venit odatã în asistentã la mine. Era al doilea an de când ajunsesem la Scoala nr. 3. Aveam clasa a IV-a. Tin minte cã am fãcut o orã de gramaticã, în care copiii au arãtat tot ce i-am învãtat. La sfârsit a venit la mine, m-a îmbrãtisat, apoi a recunoscut .

„Omul-înv ãtã tor a obosit. Merge pu t in în cer s ã se odihneasc ã . Somn lin, iubit ã prieten ã !”

Prietenia dintre cele douã a continuat si dupã ce învãtoarea a iesit la pensie. „Anii au trecut si doamna a trebuit sã iasã la pensie. De obicei, la petrecere, oamenii fac glume care, uneori, pot supãra pe cel sãrbãtorit. Eu am adunat fetele, am facut repetitie si-am pregãtit un program de pominã. În cantina scolii speciale de peste stradã, am adus bãnci, am pus învãtãtoarelor fundite, spunând cã sunt elevele dumneaei, iar eu, cu niste rame de ochelari pe nas, cu mãrgele la gât si cu o copertã de catalog sub brat, am imitat comportamentul ei la clasã, într-o anumitã orã. Credeam cã se supãrã, dar i-a plãcut la nebunie. Noi i-am dus un baston, papuci, sort si o blãnitã zburlitã de miel. Am îmbrãcat-o si s-a amuzat, dansând cu noi. Mult timp mi-a multumit dupã aceea, întãrind si mai mult legatura dintre noi. Am devenit prietene bune dupã pensionare. Venea la scoalã, ne cãuta, se vedea cã îi este dor de anii aceia care te leagã cu fire nevãzute de oameni, de copii, de colegi, de peretii scolii, de tot ce înseamnã activitate scolarã: ore, pauze, serbãri, excursii. Dar noi, fiecare fugeam în clase si o lãsãm dezamãgitã. Asa cã, ne chema la ea acasã. Formasem un grup frumos, vesel, care rãspundea prezent la opt martie, de ziua ei, toamna, uneori fãrã a sãrbãtori ceva anume. Vorbeam, râdeam, povesteam. Ne punea în fatã fel de fel de bunãtãti. Nu mai scãpãm de ea. Eu, cel putin, am avut o relatie frumoasã dupã ce m-am pensionat. A venit si la pensionarea mea, unde mi-a dat un cadou de suflet. Apoi, mã chema la ea, spunând cã îi este urât sã stea singurã. Îi faceam câte o bucurie, aducandu-i câte un salut de la fostii elevi: . . Si curgeau amintirile si o lacrimã îi strãlucea la coada ochiului! Pentru cã asa suntem noi, învãtãtorii, chiar dacã am fost mai duri sau mai blânzi în anumite momente, ne-am iubit profesia si copiii pe care i-am pãstorit. Si doamna învãtãtoare Aglãita Ungureanu a fost un dascãl de nãdejde, care a îndrumat atâtea serii de elevi. Si toti au ajuns oameni destoinici, cu care se mândrea mereu. Pentru cã o micã pietricicã din temelia fiecãruia era si de la ea, învãtãtorul din primii ani de scoalã. Doamna Aglãita merge la odihna vesnicã. Dupã atîtia ani în care a fost sotie, mamã, bunicã, dar, mai întâi de toate, omul-învãtãtor, a obosit. Merge putin în cer sã se odihneascã. Somn lin, iubitã prietenã! Sã-ti fie lumina vesniciei aprinsã de recunostinta si dragostea celor care te-au cunoscut! Adio, om bun!”, a scris pe Facebook învãtãtoarea Angela Manole.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/aglaia-ungureanu-una-dintre-cele-mai-apreciate-invatatoare-s-a-stins-din-viata/