11 C
Vaslui
4 noiembrie, 2025

Doi soți din Cozmești, reținuți de polițiștii pentru protecția animalelor după ce au agresat turma de oi a unui consătean

Scene revoltătoare în comuna Cozmești, județul Vaslui. Doi soți, în vârstă de 46 și 42 de ani, au fost reținuți de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui după ce ar fi atacat cu violență o turmă de oi aflată pe un teren din extravilanul localității Bălești. Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 30 octombrie 2025, în jurul orei 15:00. Cei doi ar fi lovit cu corpuri contondente animalele lăsate nesupravegheate de proprietar, un consătean. În urma agresiunii, o oaie a murit, iar o alta a fost grav rănită. După strângerea probelor și audierea martorilor, polițiștii au dispus, la data de 2 noiembrie, reținerea celor două persoane pentru 24 de ore. Cuplul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unor măsuri preventive. Cazul este cercetat sub coordonarea procurorilor, pentru „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „rănirea cu intenție a animalelor” – fapte pedepsite de lege cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Polițiștii reamintesc că actele de cruzime împotriva animalelor nu rămân nepedepsite, iar cei care provoacă suferințe sau moartea acestora pot ajunge în fața instanței și pot primi interdicția de a mai deține animale timp de până la cinci ani.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/11/03/doi-soti-din-cozmesti-retinuti-de-politistii-pentru-protectia-animalelor-dupa-ce-au-agresat-turma-de-oi-a-unui-consatean/

Ultimă oră

Același autor