26.9 C
Vaslui
3 iunie, 2025

Doi ierarhi au resfințit biserica din Moara Grecilor. PS Ignatie: „Când Îl evacuăm pe Dumnezeu din lume și din viaţa noastră, omul devine o făptură chinuită, fără sens și fără niciun fel de direcţie”

Duminică, 1 Iunie 2025

Duminică, 1 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba de resfințire a bisericii din cartierul Moara Grecilor din municipiul Vaslui. Cu acest prilej, lăcașul de cult, ocrotit de „Sfântul Nicolae”, a primit ca hramuri și „Nașterea Maicii Domnului” și „Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic”.

După sfințire bisericii a fost binecuvântat și altarul de vară din cadrul complexului parohial. A urmat apoi Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Sorin Eusebiu Argintariu, secretar în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, părintele Iulian-Gheorghe Lehaci, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului, părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Hușilor, părintele Dragoș Trofin, inspector bisericesc al Episcopiei Hușilor, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Adrian Buimac.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Dignus est” al preoților din Episcopia Hușilor, coordonați de părintele Ștefan Darie.

Numeroși credincioși din Vaslui și împrejurimi, autorități județene și locale au ales să fie parte a acestei file din istoria Parohiei Cartierul Nou- Moara Grecilor.

În omilia rostită după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a subliniat importanța mărturisirii adevărurilor de credință prin viețuirea de zi cu zi:

Împlinirea a 210 ani de la sfinţirea acestei biserici și a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic.

Suntem aici, mărturisind unitatea de credinţă, spre slava Preasfintei Treimi.

Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic au alcătuit primele articole din Crezul pe care noi îl rostim la Sfânta Liturghie și mai ales la Botezul nostru, în care se arată deosebirea și unitatea dintre Persoanele Preasfintei Treimi.

Credinţa în Preasfânta Treime arată unitatea Persoanelor Preasfintei Treimi și, totodată, unitatea de credinţă a noastră, pe care o mărturisim . Dar nu este suficient numai să mărturisim credinţa cea adevărată, ci trebuie să avem și o dreaptă și adevărată vieţuire, după învăţătura Mântuitorului Hristos.

Este nevoie și de o comuniune între noi, de aceea nu rămânem singuri acasă duminica și în sărbători, ci ne rugăm în biserică, împreună cu toţi cei care cred în Preasfânta Treime , pentru a mărturisi și a arăta unitatea de credinţă și, totodată, dragostea faţă de Dumnezeu și dragostea unora faţă de ceilalţi.

Să-L mărturisim pe Dumnezeul Cel Adevărat chiar cu preţul vieţii noastre, așa cum au făcut-o sfinţii apostoli, sfinţii mucenici și sfinţii mărturisitori din timpul regimului comunist din secolul XX, sfinţi aproape contemporani cu noi, care au fost de curând canonizaţi și care au înţeles că viaţa veșnică este mai presus de viaţa aceasta pământească, că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care Îl mărturisesc cu sacrificii, cu dobândirea Împărăţiei Sale.

În cadrul slujbei a fost pomenit și părintele Petru Alexa, fostul paroh al comunității, trecut la Domnul acum 20 de zile.

La momentul împărtășirii clericilor, părintele Sorin Eusebiu Argintariu a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dedicat Zilei internaționale a copilului, intitulat: „Familia creștină simte și mărturisește iubirea Preasfintei Treimi”.

Numeroși credincioși s-au împărtășit, la timpul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, cu Trupul și Sângele Domnului.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a arătat care sunt roadele spirituale pe care le dobândește omul prezent în biserică:

Prin harul lui Dumnezeu, această minunată biserică, rod al jertfei dumneavoastră, este sfinţită, plină de lumina cea dumnezeiască și necreată. Începând cu această zi, biserica devine locul unde deprindem modul de viaţă în Hristos, locul unde vă întâlniţi cu Dumnezeu și căutaţi să simţiţi prezenţa Domnului, iar prezenţa Lui este cea mai mare binecuvântare și bucurie pentru inima omului.

Părinţii Bisericii noastre numesc biserica „laborator al învierii” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), adică locul în care noi înviem din cele care sunt o cauză a morţii noastre sufletești – păcatele. Înviem prin Tainele Bisericii – Taina Sfintei Spovedanii și Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

De asemenea, această biserică este și „anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu”, așa cum ne spune Sfântul Nicolae Cabasila, pentru că, venind în acest loc, intrăm într-o altă realitate – în realitatea celor dumnezeiești și pline de lumină.

De aceea, dacă noi venim la biserică și după două-trei ceasuri de rugăciune simţim că are loc o prefacere lăuntrică, o schimbare în mintea și în inima noastră, atunci nu am venit degeaba.

Să binecuvinteze Dumnezeu toată această lucrare minunată săvârșită sub ocrotirea sfinţilor care străjuiesc spiritual această biserică – Maica Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre importanța asumării credinței ortodoxe, așa cum a fost formulată de Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice, ca răspuns la ereziile apărute:

Părinţii de la Sinodul I Ecumenic sunt cei care au apărat identitatea lui Iisus Hristos, ca Cel care este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit.

În decursul istoriei Bisericii noastre au fost multe prigoane, foarte multe persecuţii, însă niciuna dintre ele nu poate fi comparabilă cu ceea ce a pus la cale ereticul Arie – să-L scoată din Hristos pe Dumnezeu-Fiul.

Ereticul Arie, cu toată inteligenţa și dibăcia lui, a fost într-o foarte mare eroare. El era captiv filosofiei antice – filosofia lui Platon – care nu concepea ca două realităţi perfecte să fie împreună, unite de Fiul lui Dumnezeu, Logosul Întrupat – firea dumnezeiască și firea omenească, în deplinătatea ei, fără să lase ceva în afară; Hristos Şi-a asumat totul în momentul în care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Tendinţa de a-L smulge pe Dumnezeu din lume și din Hristos poartă numele unei ideologii cu care noi deja suntem familiarizaţi – umanismul – care îl are în centru pe om, fără niciun fel de relaţie cu Dumnezeu.

Practic, ne întoarcem la păgânism, la unul dintre aforismele lui Protagoras: „Omul este măsura tuturor lucrurilor”. Din momentul în care Îl evacuăm pe Dumnezeu din creaţie, din lume și din viaţa noastră, omul devine o făptură chinuită, fără sens și fără niciun fel de direcţie.

Modelul nostru de Om desăvârșit este Iisus Hristos, Cel care a unit în mod perfect firea omenească cea creată cu firea dumnezeiască cea necreată – creatul cu necreatul – fără amestecare, fără contopire, fiecare dintre ele păstrându-și trăsăturile specifice, într-o unire desăvârșită.

Aceasta este noutatea absolută a creștinismului, pe care nu a putut-o asimila gândirea și filosofia greacă.

De aceea, este foarte important ca noi să avem un comportament divino-uman – nu numai omenesc, ci și dumnezeiesc -, să avem în noi și harul lui Dumnezeu, cel care ne umanizează și pulsează ceea ce este mai frumos în viaţa noastră.

Omul lui Dumnezeu, cuminte, plin de harul Lui, este un om minunat care, ori de câte ori îl întâlnești, te odihnește.

Îi mulţumesc cu toată inima Părintelui Episcop Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, pentru disponibilitatea, bucuria și bunătatea cu care mă învăluie și pe mine, dar și pe dumneavoastră, credincioșii Episcopiei Hușilor.

La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară împlinită până în prezent, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Adrian Buimac și a oferit distincții de vrednicie celor care au susținut reabilitarea bisericii și lucrările din cadrul complexului parohial.

Sursa: https://episcopiahusilor.ro/doi-ierarhi-au-resfintit-biserica-din-moara-grecilor-ps-ignatie-cand-il-evacuam-pe-dumnezeu-din

Ultimă oră

Același autor