-1.5 C
Vaslui
8 ianuarie, 2026

Doi bărbați din Vaslui, tată și fiu, s-au aruncat de pe un bloc Arad

Doi bărbați din Vaslui, tată și fiu, în vârstă de 27, respectiv, 57 de ani s-au sinucis împreună marți, aruncându-se de la etajul 10 al unui bloc de pe Calea Romanilor din municipiul Arad. Cei doi erau tată și fiu. Echipajele arădene ale SMURD i-au declarat decedați la fața locului.

Cei doi s-ar fi aruncat de la etajul 10, de la balconul și încăperea de unde se aruncă gunoiul.

Alarma a fost dată de trecători, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Medicii nu au putut decât să constate decesul la fața locului, penru cei doi nemaiputându-se face nimic, ei au constatat că victimele prezentau leziuni incompatibile cu viața.

Polițiștii au deschis un dosar penal și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Dacă anchetatorii nu au încă un răspuns pentru motivul acestei duble sinucideri, vecinii celor doi din Vaslui bănuiesc că datoriile acumulate, deși cei doi lucrau în străinătate, ar fi motivele pentru care au decis, împreună, să își pună capăt zilelor.

Ce spune Poliția Arad cu privire la moartea bărbaților de pe Romanilor

Poliția Arad a transmis un punct de vedere oficial dupăincidentul tragicpetrecut în municipiul Arad:

„La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 11:50, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că, 2 persoane ar fi căzut de pe un bloc, pe Calea Romanilor din municipiul Arad.

În urma deplasării la fața locului, au fost identificați 2 bărbați, de 27 respectiv 57 de ani, din județul Vaslui, decedați, care urmează a fi transportați la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2026/01/doi-barbati-din-vaslui-tata-si-fiu-s-au-aruncat-de-pe-un-bloc-arad/

Ultimă oră

Același autor