Polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi bărbați în vârstă de 25, respectiv 42 de ani, din județul Iași, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Vaslui au probat activitatea infracțională a doi bărbați din județul Iași, unul din comuna Miroslava, iar un altul, din comuna Scânteia, bănuiți că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
La data de 26 octombrie 2025, ora 11.05, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că, doi bărbați se agresează reciproc, în centrul municipiului Vaslui.
Un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Vaslui s-a deplasat la fața locului și a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, doi bărbați ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, cel de 25 de ani l-ar fi lovit cu pumnii pe celălalt bărbat cercetat care la rândul său i-ar fi adresat amenințări cu moartea.
Conform concluziilor medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, bărbatul de 42 de ani din comuna Miroslava, județul Iași, a suferit leziuni ce necesită 2 – 3 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
La data de 27 octombrie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii din Vaslui au luat față de cei doi bărbați cercetați măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Aceștia urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanelor cercetate.
Sursa: https://estnews.ro/doi-barbati-din-judetul-iasi-s-au-luat-la-bataie-in-centrul-municipiului-vaslui/