Început şi şfârşit, un drum al vieţii ca-ntr-un cerc, cu nenumărate reveniri la punctul de pornire în momentele de grea cumpănă, iată ce poate fi comuna Soleşti pentru Doamna Elena, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Născută Rosetti, înrudindu-se cu neamul Sturdzeştilor, al Balşilor şi Cantacuzinilor, Elena a copilărit la moşia părinţilor de la Soleşti, în ţinutul Vasluiului, alături de cei trei fraţi (Constantin, Theodor, Dumitru) şi de sora sa Zoe. A crescut atent supravegheată de o mamă autoritară, primind aleasă educaţie conformă cu severele principii ale vremii, căci, să nu uităm, Elena se naşte în prima jumătate a veacului al XIX-lea, la 17 iunie 1825. Lecţiile aspre de germană şi franceză primite până la 7 ani studiul în particular cu rigide guvernante şi severi profesori străini transformă curând pe Elena din copilul căutând hârjoana fraţilor printre florile de la conac, într-o tânără retrasă, domoală, cumpănită, timidă chiar. Aşa o cunoaşte Al. I.Cuza în înalta societate a anului 1844, introvertită, cu o mulţime de inhibiţii, fiind atras tocmai aceste trăsături de caracter, descoperind astfel în juna Rosetti de numai 15 ani o adevărată doamnă între zecile de curtezane ce frecventau saloanele mondene. Timpul a dovedit fără tăgadă atât lui cât şi întregii lumi că Elena Rosetti a fost un partener de drum cum nu se putea mai potrivit, a fost o femeie iubitoare, înţeleaptă şi sinceră, străină de orice fel de interese vinovate, având trăsăturile pe care Cuza avea să i le aprecieze de fiecare dată.
Ascultând îndemnul inimii Elena se va căsători cu Al. I. Cuza, membru al Judecătoriei districtului Covurlui la data de 30 aprilie 1844, la Soleşti. Căsătoria nu a fost dintre cele mai izbutite, umbrită fiind de incapacitatea tinerei domniţe de a-i oferi un urmaş soţului care dealtfel nu era prea statornic, plăcându-i deopotrivă aventurile, petrecerile şi politica, mai tot timpul fiind plecat. Cu toate acestea, între ei s-au păstrat întotdeauna relaţii de respect.
Înţeleaptă şi grijulie, tot mai conştientă de misiunea soţului ei, Elena sprijină în taină planurile revoluţionare ale lui Cuza, iar în 1848, după înăbuşirea revoluţiei, când din ordinul domnitorului Mihail Sturdza, este arestat împreună cu alţi 12 revoluţionari spre a fi predat autorităţilor turceşti la Măcin, femeia timidă dovedeşte o extraordinară energie, iniţiativă şi hotărâre. Părăseşte conacul de la Soleşti şi se îndreaptă grabnic către Galaţi mergând la consulul britanic Cumingham, cu ajutorul căruia pune la cale evadarea lui Cuza la Brăila, iar pentru mituirea marinarilor ce transportau pe deţinuţi, vinde fără regrete bijuteriile moştenite de la mama sa, Catinca Rosetti. Această riscantă operaţiune a avut succes, Elena câştigând respectul şi aprecierea prietenilor soţului, Kogălniceanu, Alecsandri, Negri. Vor pribegi vreme de un an şi vor reveni în Moldova în timpul domniei lui Grigore Ghica.
Dubla alegere ca domnitor a lui Cuza în ianuarie 1859 a venit ca o surpriză pentru ambii soţi. Dacă în 5 ianuarie, Cuza, alb la faţă ca hârtia, intra în casă şi-i spunea doamnei Elena „Fi-va oare bine pentru noi? Fi-vom oare la înălţimea nevoilor ţării şi ale neamului?”, în 24 ianuarie era rândul Elenei să se îndoiască nu de capacităţile soţului ei ci de ea însăşi: „Sunt prea slabă, prea firavă..Nu pot suporta această povară. Dar curaj! Dumnezeu mă va ajuta, pentru că vom crede în misiunea pe care ne-a dat-o, pentru că mă voi uita de mine pentru ţară.” Sufletul ei de femeie simplă ce nu putea suferi eticheta şi a simţit povara coroanei domneşti, însă şi-a controlat emoţiile faţă de cei din jur, ridicându-se la nivelul aşteptărilor şi al îndatoririlor sociale ce îi reveneau ca primă doamnă a ţării. Cu ţinuta dreaptă, cu părul negru pieptănat în două părţi, în rochii dantelate, lua parte la ceremoniile de la palat, prezida dineuri, organiza baluri şi spectacole de teatru, primea personaje importate în audienţe particulare. A contribuit cu modestia şi demnitatea ce o caracterizau la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucţiunii publice. De asemenea s-a aplecat cu deosebită înţelegere asupra situaţiei precare a ţărănimii, fiind o susţinătoare energică a înfăpturii reformei agrare. Când în viaţa principelui apare Maria Obrenovici, preferă să se retragă fie la Soleşti, Ruginoasa, fie la Paris, neavând putere să lupte nici cu ipocrizia şi cu răutatea bine ascunsă în zâmbete a oamenilor de la curte, dar nici cu tânara şi pasionala femeie cochetă, ambiţioasă, calculată. Se va întoarce însă în primăvara lui 1862, după o absenţă de aproape trei ani, la insitenţele loialului Alecsandri sau poate la insisteţele mamei şi a prietenilor apropiaţi care îi explicaseră că absenţa sa la curte provocase un scandal şi îl lipsea pe Cuza de sprijin, mai ales din partea aristocraţiei moldoveneşti supărată de mutarea capitalei de la Iaşi la Bucureşti. Prezenţa sa va aduce împăcarea în rândurile boierimii moldovene. Pentru că era ferm convinsă că timpurile nu erau prielnice a accepta femeia în viaţa politică, şi-a îndreptat atenţia spre actele de caritate, ocupându-se de orfani, creând azilul ce-i poartă numele, instalat la Cotroceni în a 1862. S-a preocupat de educaţia femeilor, de problemele celor în vârstă, de îmbunătăţirea condiţiilor din spitale şi închisori, a întemeiat muzee şi a ctitorit monumete publice, a colaborat cu generalul Ion Emanuel Florescu pentru a crea spitale militare mai eficiente. Alecsandri îi va dedica „Măriei sale Doamnei”, volumul de poezii populare, ca un semn al legăturii dintre sufletul ei şi al poporului român. În cercurile înalte, era deja numită „minunata principesă”, iar oamenii simpli o numeau „sfânta”, acestea fiind dovezi sincere şi de la sine grăitoare a locului cucerit în inima naţiei. Inima soţului a câştigat-o încă o dată prin decizia de a-i adopta fii nelegitimi, Alexandru şi Dimitrie, proveniţi din relaţia cu Obrenovici, iubindu-i şi crescându-i de parcă ar fi fost ai ei. Acest gest a salvat căsătoria, cel mai solid liant fiind dragostea amândorura revărsată asupra băieţilor.
Luna februarie a anului 1866, reprezintă sfârşitul celor 7 ani de domnie a lui Cuza, căci în cea de-a 11 noapte va fi forţat să abdice şi să părăsească grabnic ţara. Izolarea Elenei în apartamentele sale alături de copii, poate fi interpretată ca o dovadă de respect şi de protecţie, dar în egală măsură demonstrează că organizatorii loviturii de stat se temeau de tenacitatea, curajul, impulsivitatea ei menite a-şi apăra soţul aflat în pericol. Astfel, în încercarea de a ajunge la domnitor, este minţită că acesta nu se mai afla în palat. L-a căutat atunci pe consulul francez Tillos, cu ajutorul căruia a reuşit să-l întâlnească pe Cuza la Cotroceni. Îl va urma în exil, stabilindu-se ca o familie întregită în cele din urmă la Heidelberg, Germania. Anii de exil pot fi consideraţi cei mai fericiţi, chiar dacă au fost umbriţi de boala lui Cuza. L-a îngrijit cât a fost bolnav în ultima perioadă a vieţii, l-a vegheat şi i-a murit în braţe, i-a adus trupul neînsufleţit în ţară, lacrimile ei s-au amestecat cu lacrimile întregii naţii care l-a petrecut pe ultimul drum la Ruginoasa în 1873. I-a purtat aceeaşi dragoste şi după moarte, păstrându-i memoria cu o extraordinară devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciunile pe care le cunoştea, le îngăduise şi le iertase ca singura pe lume care avea acest drept. Bătrână înainte de vreme, ea îngroapă sub aceleaşi sălcii alături de tatăl lor, pe Dimitrie în 1888 şi pe Alexandru un an mai târziu.
Revine aici în 1907 pentru a săvârşi cea din urmă slujbă de pomenire. Mulţimea este impresionată de prezenţa ei şi se adună în număr foarte mare în faţa bisericii dându-şi de veste din om în om că „a venit sfânta”. Puhoiul de lume asistă cu evlavie la ritualul dezgropăciunii, spălării şi mutării osemintelor domneşti în cripta bisericii din Ruginoasa. Cu vata folosită la spălarea a ceea ce mai rămăsese din principele românilor, Elena a atins frunţile ţăranilor îngenunchiaţi, ca-ntr-o binecuvântare cu mirul sfânt.
Fericită a fost cu siguranţă în ianuarie 1909 când întreaga ţară era cuprinsă de fremătătoare manifestări aniversare a jumătate de secol de la înfăptuirea Unirii. La Griviţa, în judeţul nostru, era dezvelit primul monument din ţară închinat domnitorului Cuza, din iniţiativa lui Stroe Belloescu, filantrop bârlădean, ctitor de şcoli, biserici, biblioteci. Vizita studenţilor români însoţiţi de profesorul Nicolae Iorga au făcut-o fericită în căsuţa ei din Piatra Neamţ, tot aici a primit cu emoţie omagiul Regelui României dar şi mesaje de apreciere din toate colţurile ţării. A mulţumit tuturor „în numele lui Alexandru Ioan Cuza”. Femeia plăpândă şi sfioasă a supravieţuit tuturor celor care i-au marcat viaţa în vreun fel. Cea care s-a bucurat în timpul vieţii de simpatia împăratului Napoleon III, a împărătesei Eugenia, a prietenilor apropiaţi soţului ei, a lui Carol I, Ferdinand şi a Mariei, a părăsit această lume cu demnitate, la fel cum a trăit. A murit în acelaşi an, la 2 aprilie, 1909, fiind înmormântată după dorinţa ei, la Soleşti, proprietatea părinţilor săi.
Să luăm aminte la cuvintele lui Nicolae Iorga publicate în 31 ianurie 1910 în revista Neamul Românesc : „Soarta tragică a voit ca ea să trăiască bătrână şi bolnavă, uitată şi răzleaţă în lume, până la ceasul celei mai depline ispăşiri. Până atunci, când noi uitam de Domnul nostru şi de Domnul ei, ea a stat îngrijind de mormântul fără credincioşi, iar când au sosit cununile stropite de plânsul inimilor, când au fâlfâit steagurile deasupra locului de odihnă, ea a simţit că în sfârşit a venit şi pentru dânsa ceasul mult dorit al izbăvirii. Şi văduva gloriei noastre s-a coborât în vălul ei negru, încet, încet, în adâncul pământului ţării sale. Pământ pe care l-a iubit, pentru că era om al pământurilor acestea. Şi azi, pământul acela ne e şi mai scump fiindcă el cuprinde un erou mai mult – femeia-erou a celor mai smerite suferinţe, a celor mai creştineşti uitări de sine, a celei mai credincioase amintiri.”
Mihaela Ochianu, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Post navigation
Related Posts
Pe final de decembrie, Consiliul Județean Vaslui și Centrul Cultural Județean vă invită la o serie de evenimente. Pe 20…
Sub semnul a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în perioada 26-30 mai 2025, un…
Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un tânăr, în vârstă de 18 ani,…
Sursa: http://actualvs.ro/2025/06/17/doamna-elena-cuza-maretia-unui-destin-tragic/