9.1 C
Vaslui
31 octombrie, 2025

Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru vasluieni

În perioada 6-24 octombrie 2025, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a fost gazda unui curs de formare de formatori, dedicat dezvoltării competențelor digitale de bază pentru cetățeni, la care au participat bibliotecari din bibliotecile publice vasluiene. Cursul, furnizat de Banca Mondială, face parte din proiectul „BiblioHub Vaslui”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca scop creșterea nivelului de alfabetizare digitală în rândul cetățenilor și specializarea personalului din sectorul bibliotecar.

Pe măsură ce societatea devine tot mai digitalizată, accesul la tehnologiile moderne și competențele în domeniu devin esențiale pentru promovarea incluziunii sociale și pentru facilitarea participării active în viața civică, economică și culturală. În acest sens, pregătirea formatorilor din rândurile bibliotecarilor reprezintă o etapă esențială pentru crearea unei rețele de profesioniști pregătiți să răspundă cerințelor actuale.

În ultimii ani, România a făcut eforturi pentru îmbunătățirea infrastructurii digitale și a competențelor cetățenilor, dar încă este cu mult în urma unor țări din Uniunea Europeană precum Danemarca, Finlanda sau Suedia, care ocupă poziții fruntașe în domeniu. La ediția din 2021 a Indicelui economiei și societății digitale (DESI), România se situa pe ultimul loc din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

În perioada 6-24 octombrie 2025, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a fost gazda unui curs de formare de formatori, dedicat dezvoltării competențelor digitale de bază pentru cetățeni, la care au participat bibliotecari din bibliotecile publice vasluiene. Cursul, furnizat de Banca Mondială, face parte din proiectul „BiblioHub Vaslui”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca scop creșterea nivelului de alfabetizare digitală în rândul cetățenilor și specializarea personalului din sectorul bibliotecar.

Desfășurat în recent modernizata Sală de împrumut la domiciliu pentru adulți, cursul a îmbinat sesiuni teoretice cu activități practice, tematicile abordate incluzând navigarea în mediul digital și utilizarea eficientă a internetului; utilizarea instrumentelor digitale pentru comunicare și colaborare (email, platforme educaționale, rețele sociale); siguranța și securitatea în mediul online; crearea și gestionarea conținutului digital pentru promovarea bibliotecii și implicarea comunității.

În urma cursului, fiecare participant a primit un kit de resurse digitale pentru implementarea propriilor ateliere de alfabetizare digitală în comunitatea sa. Pe termen lung, acest proiect contribuie la consolidarea infrastructurii digitale a bibliotecilor publice din județul Vaslui și la creșterea nivelului de alfabetizare digitală a cetățenilor, în special a celor din grupurile vulnerabile.

Organizarea cursului a reprezentat un pas important în modernizarea serviciilor oferite de bibliotecile publice vasluiene și în promovarea culturii digitale în rândul comunităților locale. Prin implicarea activă a bibliotecarilor, proiectul contribuie la crearea unui ecosistem educațional durabil și adaptat nevoilor societății contemporane.

LILIANA MOGA,

expert formator, Banca Mondială

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/10/dezvoltarea-competentelor-digitale-de-baza-pentru-vasluieni/

Ultimă oră

Același autor