9.3 C
Vaslui
7 noiembrie, 2025

Descinderi la Bârlad și Huși în Operațiunea „Jupiter” – Polițiștii au ridicat marfă contrafăcută de peste 140.000 lei

Polițiștii din Vaslui au coborât din nou în teren, de această dată în cadrul operațiunii naționale „Jupiter”, coordonată de Parchetul General și Inspectoratul General al Poliției Române. Joi dimineață, mascații și ofițerii de la Investigarea Criminalității Economice au descins în trei locații: două în Bârlad și una în Huși, toate având legătură cu un agent economic din Bârlad.

Anchetatorii susțin că este vorba despre suspiciuni de comercializare de produse care purtau mărci cunoscute, însă fără drept – cu alte cuvinte, marfă contrafăcută, vândută ca „original”.

Perchezițiile nu au fost de formă. Polițiștii și procurorii au ridicat bunuri în valoare de peste 140.000 de lei. Toate articolele urmează să fie expertizate și folosite ca probe în dosar. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru infracțiunea de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu una înregistrată, faptă prevăzută de lege și sancționată penal. Dosarul este în plină desfășurare, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească exact traseul mărfii, cine a cumpărat, cine a vândut și, mai ales, cine a câștigat. Operațiunea “Jupiter” vizează combaterea infracționalității economice la nivel național – iar Vasluiul nu a fost ocolit.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/11/07/descinderi-la-barlad-si-husi-in-operatiunea-jupiter-politistii-au-ridicat-marfa-contrafacuta-de-peste-140-000-lei/

Ultimă oră

Același autor