12.6 C
Vaslui
3 noiembrie, 2025

Depistat la vama Albița conducând cu un permis nerecunoscut de statul român

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism, deși permisul de conducere deținut nu îi conferea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

Incidentul s-a petrecut în data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 11:30, când bărbatul, în vârstă de 64 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism, pentru a ieși din ţară.

În momentul verificărilor, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Transnistria, document care nu este recunoscut de statul român.

În urma verificărilor suplimentare efectuate de polițiștii de frontieră, s-a constatat că bărbatul nu deține un permis de conducere internațional valabil, care să-i permită conducerea unui vehicul pe teritoriul României.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: http://actualvs.ro/2025/11/03/depistat-la-vama-albita-conducand-cu-un-permis-nerecunoscut-de-statul-roman/

Ultimă oră

Același autor