7 C
Vaslui
8 noiembrie, 2025

Delegația Vasluiului, care a participat la Congresul PSD! Eduard Popica: ”PSD rămâne cea mai puternică forță politică”

Delegația vasluiană a votat pentru un nou început, în politica dusă de PSD, pentru o echipă tânără, decisă să marcheze o nouă etapă în dezvoltarea României, spune dl. Eduard Popica.

”Un nou început pentru Partidul Social Democrat!

Astăzi, alături de colegii mei din Organizația PSD Vaslui, am participat la Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat, un moment care marchează începutul unei noi etape pentru cel mai mare partid din România.

Este timpul ca PSD să demonstreze, prin unitate și acțiune, de ce rămâne cea mai puternică forță politică a țării.

Echipa condusă de Sorin Grindeanu aduce o viziune modernă, realistă și echilibrată — o viziune care reafirmă rolul PSD ca partid al tuturor românilor: al celor care muncesc, al clasei de mijloc, al fiecărei familii și al fiecărei generații.

Intrăm într-o etapă de recalibrare și consolidare, bazată pe competență, responsabilitate și deschidere către societate.

Este o echipă tânără, unită și performantă, care își asumă să ducă mai departe valorile noastre fundamentale: solidaritate, echitate și demnitate națională”, a spus Eduard Popica, prefectul județului Vaslui, la finalul Congresului.

Sursa: https://vasluianul.ro/delegatia-vasluiului-care-a-participat-la-congresul-psd-eduard-popica-psd-ramane-cea-mai-puternica-forta-politica/

Ultimă oră

Același autor