Vasile Şelaru, fost procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a fost condamnat alături de trei oameni de afaceri şi un hoţ cu antecedente penale, pe 2 martie 20017. Atunci, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dispus condamnarea lui Vasile Şelaru la cinci ani, o lună şi zece zile de închisoare, fiind găsit vinovat de trei infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În plus, judecătorii i-au interzis pe pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.
Omul de afaceri ieşean Puiu Cezar Cătălin a fost condamnat la nouă luni de închisoare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Afaceristul bârlădean Liviu Rădescu, proprietarul unei firme de protecţie şi pază, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de „cumpărare de influenţă”,
Octavian Solomon, proprietarul unor casa de amanet din Bârlad a fost condamnat la 9 luni de închisoare sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, iar hoţul căruia procurorul Vasile Şelaru i-a promis că va interveni pe lângă colegii magistraţi şi îl va scăpa de pedeapsă, a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare. Ionel Lăcătuşu se afla în puşcărie din anul 2014, unde execută o pedeapsă de 4 ani şi jumătate pentru mai multe furturi. Cele două condamnări, au fost contopite, Lăcătuşu urmând să execute 5 ani, 9 luni şi zece zile. Un alt om de afaceri, inculpat în dosar pentru cumpărare de influenţă. Dănuţ Bordea, din Huşi, a fost achitat de judecători.
Sentinţa a fost atacată de toţi inculpaţii, inclusiv de procurorii DNA. Dosarul ar trebui să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea apelului, însă nefiind motivată hotararea de condamnare a instanţei de fond, judecata în calea de atac nu poate începe.
Între timp, procurorul Şelaru, acuzat că îşi vindea influenţa oamenilor care aveau dosare penale, promiţându-le ca va interveni pe lângă colegii magistraţi, activează ca avocat în cadrul Baroului Botoşani.
Mai puteţi citi şi:
Procurorul criminalist Vasile Şelaru, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă
Procurorul Vasile Şelaru a rămas fără armele de colecţie
Neîncrederea unui procuror vasluian: îi percheziţiona pe cei care îi dădeau mită