16.3 C
Vaslui
19 aprilie, 2025

Datorită prestațiilor excelente din cadrul competițiilor sportive la care au participat în anul 2024, cinci dintre atleții bârlădeni au fost incluși în loturile naționale de U16, U18, U20 și U23 pe anul 2025. Toți sunt antrenați de profesorul Lucian Bolgar.

Timpii foarte buni scoși, respectiv distanțele foarte mari reușite de câțiva dintre atleții bârlădeni în campionatele și concursurile din anul 2024 i-au convins pe oficialii Federației Române de Atletism că merită să îi aibă în vedere pentru competițiile internaționale din 2025. Așadar, așa cum se întâmplă la finele fiecărui an calendaristic, și în decembrie 2024, cei mai buni sportivi din țară au fost incluși, pe categorii de vârste și diferite probe, în lotul național ce va reprezenta România la concursurile internaționale ce vor avea loc în 2025.

Astfel, dintre atleții legitimați la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, la lotul național de Under 20 (sub 20 de ani) a fost inclus un singur sportiv, respectiv Dragoș Ionuț Năstasă. Concret, grație timpului de 47,42 (47 de secunde și 42 de zecimi), reușit la Campionatul Național în Aer Liber U20, desfășurat între 27-28 iulie, la Craiova, Dragoș Ionuț Năstasă face parte din lotul de sportivi vizați pentru cursa de 400 metri. Tot el a fost inclus în lotul național și la categoria Tineret (sub 23 de ani), tot la proba de 400 metri și tot grație aceluiași timp realizat (47.42).

La categoria Under 18 (sub 18 ani), CSS Bârlad este reprezentat de Flavius Iustin Cazacu, Denis Gheorghe Tășchină și Andrei Halapciuc. Cazacu este inclus în lotul național la proba de 400 metri, având un personal best de 50,10 (50 de secunde și 10 zecimi), realizat la Campionatul Balcanic U18 din 6 iulie 2024, la Maribor (Slovenia), dar și în lotul pentru proba de 800 metri, unde a scos un timp de 1:55.06, la Campionatul Național în Aer Liber U20, desfășurat la Craiova, între 27-28 iulie 2024.

Tășchină face parte tot din lotul național pentru proba de 400 metri, unde a reușit să scoată un timp de 50,14 (50 de secunde și 14 zecimi), la Campionatul Național în Aer Liber U20, desfășurat la Craiova, între 27-28 iulie 2024. Nu în ultimul rând. Halapciuc face parte din lotul pentru cursa de 5.000 metri, grație timpului de 16:49.12 (16 minute, 49 de secunde și 12 zecimi).

În 2025, CSS Bârlad are și o atletă în loturile naționale, mai precis Patricia Elena Năstasă, care a fost inclusă în lotul pentru aruncarea greutății (3 kilograme), la categoria Under 16 (sub 16 ani), pe distanța de 10,53 metri.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/04/cinci-atleti-barladeni-inclusi-in-loturile-nationale-din-2025/

Ultimă oră

Același autor