„Dați-ne banii!”

0

“Dați-ne banii!”, “Nu mai amânați banii să ne dați!”, Vrem să muncim, nu să cerșim!”, “Vrem salarii!”, “Vrem respect!”. Au fost lozincile strigate de peste 50 de angajați de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în centrul municipiului Vaslui în cadrul unui protest finalizat cu discuții cu cei din conducerea Consiliului Județean. După ce luna trecută cei 2.500 de salariați ai insituției și-au primit salariile cu o întârziere de câteva zile, acum așteaptă retribuțiile de pe 16 octombrie, fără nicio speranță că situația va reintra în normal prea curând.

Loading...

Peste 50 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, în special asistenți maternali, au ieșit în Piața Civică a municipiului Vaslui, după ce nu și-au mai primit retribuțiile de pe 6 octombrie. După o oră de protest o delegația s-a întâlnit cu cei din conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui, vicepreședinții Ciprian Trifan șI Vasile Mariciuc. Sindicaliștii protestatari au acuzat presiuni asupra angajaților din Direcția pentru a nu participa la protest.
“Dați-ne banii!”, “Nu mai amânați banii să ne dați!”, Vrem să muncim, nu să cerșim!”, “Vrem salarii!”, “Vrem respect!”. Acestea au fost lozincile protestatarilor
“Noi, cei care suntem asistenți maternali, nu am luat deloc salarii mărite. Avem aceleași sume ca în decembrie 2016. Nu este nimic adevărat din ce se vehiculează în presă, că ni s-ar fi majorat indemnizațiile. De ce nu se gândește nimeni la noi. Suntem aici oameni care s-au împrumutat la bănci și băncile nu ne așteaptă. Suntem singurul județ din țară unde nu s-au dat banii.
“Dacă noi am fi primit de la minister banii, nu s-ar fi ajuns aici, nu am fi ajuns la această sincopă”, le-a spus reprezentanților protestatarlor Ciprian Trifan, care le-a dat o speranță în viitoarea rectificare a bugetului de stat pe care Guvernul ar trebui să o opereze până pe 30 noiembrie.
“Puneți-vă în locul nostru”, i-a spus lui Trifan o asistentă maternală. “Avem de crescut copii, avem familii, avem copii noștri, avem datorii”, a continuat ea, arătând că asistemții maternali nu mai pot rezista în aceste condiții șI nu își pot înfometa copii pe care îi au în plasament.
“Vă asigur că conducerea CJ Vaslui nu a dorit să se ajungă în această situație. Noi am făcut șI vom face toate demersurile”, a spus Trifan.
Pentru plata salariilor aferente lunii octombrie, la DGASPC Vaslui este nevoie de 7,8 milioane de lei, sumă care va fi alocată din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului.
Până acum, pe fondul lipsei de bani, DGASPC Vaslui, dar șI CJ Vaslui a făcut nenumărate demersuri prin memorii trimise Ministerului Muncii, Ministerului Dezvoltării și Ministerul Finanțelor. Până la sfârșitul anului în instituție pentru salarii este nevoie de 22 milioane de lei, iar pentru bunuri și servicii de suma de 13 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.