11.5 C
Vaslui
23 octombrie, 2025

Cum poti asista la sfintirea picturii Catedralei Nationale: programul si accesul credinciosilor

A DOUA SFINTIRE… Duminicã, 26 octombrie, va avea loc Programul liturgic al Sfintirii picturii Catedralei Nationale, fiindcã stim cu totii cã sfintirea edificiului a fost fãcutã de centenarul României, 1 Decembire 2018. Cum se asteaptã o avalansã de oameni, în spatiul disponibil în piateta (esplanada) din fata Catedralei Nationale, vor asista la slujbã numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din tarã, în numãr de 8.000 de persoane, care vor putea urmãri slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces în Catedralã. Dupã încheierea Sfintei Liturghii (ora 10:00) si a slujbei de Sfintire a picturii Catedralei Nationale (ora 12:30), accesul credinciosilor pentru închinarea în Sfântul Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitatii oficiali din interiorul Catedralei si continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbã în spatiul piatetei (esplanadei) Catedralei (aproape de treptele Catedralei). Credinciosii care se vor afla în exteriorul gardului Catedralei Nationale vor avea acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de 26 octombrie 2025 numai dupã ora 20:00, când se estimeazã cã invitatii oficiali si grupurile organizate din eparhii vor încheia trecerea prin Sfântul Altar.

Conform comunicatului emis de Patriarhia Românã, evenimentele legate de Sfintirea picturii Catedralei Nationale, edificiu reprezentativ al spiritualitãtii românesti, vor avea loc duminicã, 26 octombrie 2025,dupã un program liturgic bine stabilit. În intervalul 7:30-10:00, se va sãvârsi Sfinta Liturghie, în Catedrala Nationalã, de cãtre un sobor desemnat oficial, compus din trei ierarhi din Capitalã, 67 de preoti delegati de eparhiile din Patriarhia Românã si 12 diaconi, deoarece la Sfintirea Altarului Catedralei, în 25 noiembrie 2018, au slujit doar ierarhi din eparhii, nu si preoti. La ora 10:15 este asteptat la Catedrala Nationalã Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, si a Preafericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dupã acest moment, în intervalul 10:30-12:30, se sãvârseste Slujba de Sfintire a picturii Catedralei Nationale sãvârsitã de cei doi Patriarhi, împreunã cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoti si 12 diaconi. La încheierea slujbei de Sfintire a picturii, se va citi Actul de sfintire.

Vor asista la slujb numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din

Conform spatiului interior disponibil al Catedralei, în timpul Sfintei Liturghii si al slujbei de Sfintire a picturii Catedralei Nationale vor avea acces în Catedralã numai invitatii oficiali, în numãr de 2.500 de persoane. În spatiul disponibil în piateta (esplanada) din fata Catedralei Nationale, vor asista la slujbã numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din tarã, în numãr de 8.000 de persoane, care vor putea urmãri slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces în Catedralã. Ceilalti credinciosi prezenti, atât din Bucuresti, cât si din alte localitãti, vor putea urmãri slujba din spatiul situat vizavi, în exteriorul ansamblului (gardului) Catedralei Nationale, pe alte ecrane montate pentru vizionarea slujbei. Dupã încheierea Sfintei Liturghii (ora 10:00) si a slujbei de Sfintire a picturii Catedralei Nationale (ora 12:30), accesul credinciosilor pentru închinarea în Sfântul Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitatii oficiali din interiorul Catedralei si continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbã în spatiul piatetei (esplanadei) Catedralei (aproape de treptele Catedralei). Credinciosii care se vor afla în exteriorul gardului Catedralei Nationale vor avea acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de 26 octombrie 2025 numai dupã ora 20:00, când se estimeazã cã invitatii oficiali si grupurile organizate din eparhii vor încheia trecerea prin Sfântul Altar.

Liber la închinat si în urmãtoarele zile

Credinciosii ortodocsi pelerini se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Nationale si în zilele urmãtoare: 27, 28, 29, 30 si 31 octombrie 2025, inclusiv pe timpul noptii. „Mentionãm cã în ziua de luni, 27 octombrie 2025, la sãrbãtoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, la Altarul de varã al Catedralei Patriarhale istorice, cu hramul Sfintii Împãrati Constantin si Elena, începând cu ora 9:00, se va oficia Sfânta Liturghie arhiereascã, sãvârsitã de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, si de Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul României, împreunã cu toti ierarhii ortodocsi invitati oficial si un numãr restrâns de preoti si diaconi.”, a transmis Patriarhia Românã

Care este numele corect al Catedralei

EXPLICATIE… Numele corect este Catedrala Nationalã, nu Catedrala Mântuirii Neamului, a explicat preotul Adrian Agachi, purtãtor al Patriarhiei Române. „Denumirea de Catedrala Mântuirii Neamului a fost utilizatã în special de primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Sensul ei nu este acela de o mântuire petrecutã în masã, ci se referea exclusiv la izbãvirea poporului român din vitregiile care avuseserã loc de-a lungul timpului. Ne putem gândi la faptul cã, la momentul respectiv, Mitropolitul Primat Miron Cristea, viitor Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, voia, în primul rând, sã sublinieze împlinirea idealului de unificare a poporului român, petrecutã în anul 1918, si izbãvirea poporului român dintr-o perioadã tulbure a istoriei. În momentul de fatã, încã din anul 2016, s-a impus aceastã denumire de Catedrala Nationalã, nu cea de Catedrala Mântuirii Neamului, tocmai pentru a se elimina orice fel de interpretãri gresite acordate acestei expresii’, a afirmat Agachi.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/cum-poti-asista-la-sfintirea-picturii-catedralei-nationale-programul-si-accesul-credinciosilor/

Ultimă oră

Același autor