17.2 C
Vaslui
2 noiembrie, 2025

CSM Vaslui nu-și revine și coboară pe locul 6 în campionat

CSM Vaslui nu-și revine după eșecul cu Șoimii Gura Humorului și înregistrează un nou eșec: 0-1, cu Știința Miroslava.

Echipa vasluiană a pierdut din nou, de această dată în fața formației Știința Miroslava, scor 0-1, și a coborât astfel pe locul 6 în campionat, cu 15 puncte.

După o primă repriză în care au avut inițiativa și au controlat teritorial, nereușind însă să deschidă scorul. Oaspeții au lovit o dată bara, iar în minutul 40 au deschis scorul prin Giani Unghianu, care a profitat de o pasă filtrantă și a înscris singurul gol al meciului. În repriza secundă vasluienii mai mult curaj și câteva ocazii importante, deși golul a lipsit. În prelungiri, David Amarandei, Cosmin Tofan și Alex Militaru au fost aproape de egalare, însă mingea nu a vrut să intre în poartă.

Cu acest rezultat, CSM Vaslui coboară pe locul 6, având 15 puncte.

Returul campionatului începe sâmbătă, 8 noiembrie, când fotbaliștii vasluieni vor încerca să-și spele păcatele tot acasă, în fața Bucovinei Rădăuți. „Urmează o perioadă în care băieții trebuie să strângă rândurile și să revină mai puternici!”, transmite CSM Vaslui.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/11/csm-vaslui-nu-si-revine-si-coboara-pe-locul-6-in-campionat/

Ultimă oră

Același autor