HANDBAL MASCULIN – LIGA I. Duminică, 22 februarie 2026, în Sala Polivalentă din Vaslui, în meci contând pentru etapa a 14-a din Liga I la handbal masculin, CSM Vaslui a încheiat la egalitate, 35-35 (15-21), partida cu CS Minaur Baia Mare. Meciul, arbitrat de constănțenii „bucureștenizați” Ionuț Cazan și Gesur Suliman, a opus echipele clasate înaintea partidei pe locurile 4 (Vaslui) și 6 (Baia Mare).
Minaur, cu un bilanț direct pozitiv (5 victorii în ultimele 5 meciuri directe) și cu o serie de 3 victorii consecutive după sincopa de la Baia Mare cu HC Buzău, au ajuns la Vaslui pentru cele 3 puncte, dar partidele din orașul moldovean n-au fost niciodată simple, deși în ultima, disputată în octombrie 2024, în turul sezonului trecut, Minaur s-a impus la 9 goluri diferență, însă în acest sezon vasluienii au un foarte bun parcurs în campionat. Oaspeții, care au cea mai bună apărare din campionat dintre echipele care au disputat deja 12 meciuri (doar Dinamo și Turda au mai puține goluri primite, însă acestea au un meci mai puțin disputat), aveau ca obiectiv victoria și pentru că aceasta i-ar fi urcat pe locul 5, în zona viitoarelor calificate în cupele europene, de unde nu au lipsit în ultimii ani.
Minaur a condus în permanență, în min. 13 distanțându-se prima dată la 2 goluri, iar apoi pe fondul unei apărări total debusolate a gazdelor și-a creat un avantaj de 7 goluri în min. 22 (9-16, gol Da Silva Mollino). Buni pe faza ofensivă Kotrc (4 goluri) și Cumpănici, Pavlov și Botea (toți trei cu câte 3 goluri). Cu 5 minute înaintea finalului primei reprize Minaur conducea cu 12-18, iar portarul Makaria avea 6 intervenții salvatoare.
În min. 28, Fotache, sub amenințarea jocului pasiv marchează printr-o bombă de pe picioare de la 11 metri! Băimărenii sunt cu o clasă peste adversar. Se încheie repriza: 15-21. Dacă îți majorează diferența de scor cu un gol, Minaur urcă chiar pe locul 4, profitând de faptul că CSM București are etapă liberă (liga I se joacă cu număr impar de echipe) – e drept, echipele nu au același număr de jocuri disputate.
Golgheterii reprizei: Botea, Pavlov și Kotrc cu câte 4 goluri, Makaria 8 intervenții salvatoare. Cele mai ridicate aporturi pozitive la jocul echipei: Makaria, Da Silva Mollino, Nagy, Botea, Cumpănici și Kotrc (în această ordine).
Între timp s-au încheiat două meciuri din etapă, Dinamo a învins categoric la Constanța (23-33), iar Politehnica Timișoara a câștigat pe teren propriu cu CSU din Suceava (30-25) – la Cluj se dau bătălii grele, gazdele conduc la pauză cu 14-13 Potaissa Turda. În repriza secundă Cumpănici este luat om la om de Yashchanka. Băimărenii se simt incomodați de tactica apărării avansate a oaspeților, care se apropie la 4 goluri (19-23, min. 34).
Min. 35, nervii scapă de sub control, apărarea agresivă a gazdelor duce la o dublă eminare. Băimărenii sunt în inferioritate numerică. În sală e atmosferă de fotbal liga a V-a. În min. 42, gazdele se apropie la un singur gol: 23-24. La jumătatea reprizei Minaur conduce cu 24-27. Băimărenii marchează, dar primesc rapid goluri pentru că joacă atacul cu 7 jucători și fără portar: 27-29 (min. 48). Mai sunt 10 minute, oaspeții păstrează un avantaj de 3 goluri: 28-31. La Cluj, meci disputat în paralel cu cel de la Vaslui, Potaissa preia conducerea (20-21) – avea să și câștige, cu 24-26. Aici, în min. 52 se marchează cel de-al 60-lea gol al meciului (29-31, Augurenci de pe extrema dreaptă).
Cu 6 minute înaintea finalului, gazdele se apropie la un singur gol, sala e în delir: 31-32. În min. 56, Vaslui egalează: 33-33. Vă reamintim: băimărenii au condus și cu 7 goluri, iar acum gazdele au și superioritate numerică. Min. 58, Racolța ia roșu direct. Jucăm cu 2 oameni mai puțin pe teren și Vaslui are 7 metri: 34-34 (gol Hanțaru). Noroc că mai ratează și gazdele, care au adrenalina la maxim. Greșesc copilărăște. Meciul are deja valențe de rugby. Se execută și placaje.
Mai este 1 minut, 34-34, Minaur cere time out și va ataca. Apărare avansată a gazdelor, cu doi oameni chiar la jumătatea terenului. Marchează Botea de la 9 metri: 34-35. Mai sunt 30 de secunde, atacul e al vasluienilor care cer time out. Marchează Hanțaru cu 8 secunde înaintea finalului. Egal: 35-35. Nici vasluienilor nu le vine să creadă. Minaur a pierdut 1 punct important pe mâna ei.
Pentru echipa băimăreană au marcat: Botea (8 goluri), Kotrc (7 goluri), Da Silva Mollino (5 goluri), Pavlov (4 goluri), Cumpănici (3 goluri), Nagy, Racolța și Stanciu (câte 2 goluri), Fotache și Erik Pop (câte 1 gol). Portarul Makaria – 9 intervenții salvatoare, Terekhov – 3 intervenții salvatoare. De la Vaslui cei mai eficienți au fost Hanțaru – 14 goluri, Gal – 10 goluri, portarul Țenghea – 7 intervenții salvatoare.
În urma acestui egal, Minaur rămâne pe locul 6 în clasamentul Ligii I, iar în etapa următoare joacă pe teren propriu cu Politehnica Timișoara (loc 3).
Andrei TUDORAN