16 C
Vaslui
8 septembrie, 2024

Criminalii bărbatului găsit în geamantan ar mai fi ucis o femeie, în urmă cu un an. Victima era mamă a 6 copii

19.07.2024 14:20

19.07.2024 13:44

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Autorii crimei din Pungești, județul Vaslui, unde a fost descoperit trupul unui bărbat într-un geamantan, sunt implicați și în uciderea unei alte persoane.

Cei doi suspecți, un bărbat de 32 de ani și partenera sa de 27 de ani, sunt acum investigați și pentru uciderea unei femei din aceeași localitate, petrecută anul trecut, potrivit Antena 3. Aceștia au ascuns cadavrul în pădure, la câțiva kilometri distanță. Femeia avea șase copii.

În timpul interogatoriului, femeia de 27 de ani a recunoscut fapta și a condus polițiștii într-o pădure din apropierea comunei Gârceni unde se aflau rămășițele Doinei Nica, care fusese dată dispărută de familie în august 2023 .

Victima, în vârstă de 51 de ani, întreținea relații contra-cost cu diferiți bărbați, chiar în casa suspecților. Soțul ei a menționat că femeia intenționa să plece la muncă în țară pentru a câștiga bani, dorind să asigure un trai mai bun pentru cel mai mic dintre copiii lor, în vârstă de 9 ani.

Suspecții, arestați preventiv

„Urmare a audierilor desfășurate ieri în dosarul cu crima de la Pungești, au rezultat date cu privire la o altă presupusă faptă de omor, comisă probabil în luna august 2023. În cursul dimineții, organele de cercetare penală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-au deplasat în zona indicată, o zonă împădurită din proximitatea comunei Gârceni, unde au fost găsite rămășițe osoase ce par a fi umane și articole de încălțăminte și îmbrăcăminte ale victimei, o femeie de 51 de ani, din Pungești (dispărută din august 2023).

Cei doi bănuiți de comiterea omorului, un barbat de 32 de ani și o femeie de 27, sunt deja arestați preventiv pentru comiterea unei infracțiuni de omor (speța cu geamantanul)”, a declarat Ingrid Botezatu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui continuă investigațiile.

Sursa: https://www.dcnews.ro/trupul-unui-barbat-gasit-intr-un-geamantan-criminalii-ar-mai-fi-ucis-o-femeie-in-urma-cu-un-an-abia-acum-s-a-aflat_966284.html

Ultimă oră

Același autor