Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au efectuat săptămâna trecută percheziții la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă calificată cu arme și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Loading...

Polițiștii au descoperit în locuința unui bărbat de 53 de ani, din comuna Pogana, o armă letală, scurtă, confecționată artizanal, peste 200 cartușe cu glonț de diferite calibre, precum și muniție pentru arme neletale din categoria celor supuse autorizării.  Arma și muniția au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor, iar bărbatul de 53 de ani a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Pe 19 octombrie a.c. acesta a fost prezentat la Judecătoria Bârlad, instanța dispunând împotriva sa măsura controlului judiciar.

O altă percheziție a fost efectuată de către polițiști la locuința unui bărbat de 24 ani, din comuna Dumești, bănuit de contrabandă calificată cu arme și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cu această ocazie, polițiștii au ridicat o armă scurtă din categoria celor neletale, supuse autorizării, precum și muniție aferentă acesteia.

De asemenea, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat un bărbat de 27 ani, din orașul Negrești, în timp ce încerca să comercializeze o armă lungă din categoria celor supuse autorizării și muniție pentru acest tip de armă.

Pe numele bărbaților au fost întocmite dosare penale, efectuându-se în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, pentru stabilirea întregii activități infracționale. (G.P)

comments

Sursa: http://estnews.ro/2017/10/23/gata-contrabanda-cu-arme-judetul-vaslui-arme-si-munitie-detinute-ilegal-ridicate-de-politisti/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.