Consumatorii de energie electrică vulnerabili ar urma să primească şi retroactiv ajutorul care va fi oferit de stat după 1 iulie, în condiţiile în care decizia de a oferi acest sprijin va fi luată de viitorul guvern.
Noua schemă de compensare ar urma să stabilească şi nivelul venitului maxim luat în calcul la stabilirea ajutorului pentru a-l pune în acord cu actualele valori ale salariului minim şi pensiilor. Sunt precizări ale reprezentanţilor sectorului energetic, făcute ieri la un forum de specialitate desfăşurat în capitală.
Iulian Olescu: Schema pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, care ar urma să se aplice după încetarea la 30 iuniei a actualei scheme de plafonare a preţurilor energiei electrice, va putea fi aprobată după ce va fi format noul executiv, a declarat Adrian Vintilă, consilier în cadrul Ministerului Energiei. Acesta a prezentat în cadrul conferinţei Future Energy Europe Summit, organizată de Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv, câteva dintre elementele schemei propuse.
Adrian Vintilă: Undeva la 3,5 milioane de gospodării ar putea beneficia de acest ajutor. Acum, ca mecanism, este nevoie ca solicitanţii să vină proactiv către primărie, către furnizori sau către oficiile poştale, adică să se înscrie în program, în mecanism. Durata iniţială propusă de noi este până la 31 martie anul viitor, pentru că atunci expiră schema de plafonare, compensare a preţurilor pentru gaze naturale şi atunci am zis că oportun ar fi ca în trimestru 1 de anul viitor, din nou, instituţiile statului să se pună la aceeaşi masă toate şi să spună: domnule, ce facem, mergem în aceeaşi manieră sau introducem şi gazele naturale de această dată şi sub ce formă?
Adrian Vintilă nu a vrut să menţioneze valoare pentru sprijinul ce ar urma să fie acordat consumatorilor vulnerabili, însă a precizat faptul că beneficiarii ar putea avea timp până în septembrie să se înscrie în mecanism, cei care fac acest lucru în septembrie urmând a primi retroactiv banii pentru lunile iulie şi august.
Post navigation
Related Posts
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” (SJU) Vaslui a decis suspendarea temporară a intervenţiilor chirurgicale de tip electiv, pe…
În perioada 5 – 11 mai 2025, structurile de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub coordonarea…
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, în parteneriat cu Asociația „Museum Vasluiensis” și Primăria municipiului Vaslui, a oferit publicului o…