Părinții copiilor diagnosticați cu autism sau Sindrom Down ar putea beneficia de consiliere psihologică gratuită, potrivit unei propuneri de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, avizată favorabil în Comisia pentru sănătate și familie din Parlament. Deputatul PSD Ana Rinder a anunțat că susține inițiativa, subliniind că impactul unui astfel de diagnostic nu afectează doar copilul, ci întreaga familie. „Un diagnostic poate schimba într-o clipă viața unei familii. Atunci când un copil este diagnosticat cu autism sau cu Sindromul Down, părinții pornesc pe un drum dificil, plin de emoții, griji și responsabilități”, a declarat parlamentarul. Proiectul prevede acordarea de servicii de consiliere psihologică pentru părinți, considerate esențiale pentru gestionarea stresului, adaptarea la noua situație și susținerea procesului de recuperare a copilului. Potrivit deputatului, aceste servicii pot fi deja decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu condiția existenței unui diagnostic stabilit și a unei recomandări din partea medicului specialist. „Sprijinul oferit părinților este la fel de important ca terapiile de care au nevoie copiii”, a precizat Ana Rinder. Inițiativa vine în contextul în care numărul familiilor care se confruntă cu astfel de diagnostice este în creștere, iar accesul la suport psihologic rămâne limitat, mai ales în zonele mai puțin dezvoltate. „Dincolo de orice lege, un lucru rămâne esențial: atunci când sprijinim părinții, sprijinim viitorul copiilor lor”, a mai transmis deputatul.