-1.9 C
Vaslui
6 februarie, 2025

Coniac și țigări ascunse în cutii de pufuleți: produsele urmau să ajungă pe piața neagră din Franța!

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, ascunse printre pungi de pufuleți, peste 9.000 ţigarete și 52 de sticle de coniac, cu timbru de acciză Republica Moldova, ce urmau să ajungă pe piața neagră din Franța. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorii amendați.

În data de 05 februarie a.c., în jurul orei 13.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, în calitate de șoferi ai unui autocar, cursă ocazională pe ruta Republica Moldova-Franța, doi bărbați cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani, respectiv 37 de ani.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub scaunele autocarului, în două cutii de carton, printre pungi de pufuleți, cantitatea totală de 9.120 de ţigarete (456 de pachete) și 52 sticle de coniac, cu timbru de acciză Republica Moldova”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării tuturor bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 10.180 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbaților cu amendă în valoare de 15.000 de lei, fiecare.

Post navigation

Related Posts

În perioada 27 ianuarie – 1 februarie 2025, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean…

Festivalul Datina a devenit un eveniment de referință regional pentru elevi și preșcolari. Manifestarea, care promovează tradițiile și obiceiurile de…

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor o autoutilitară…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/02/06/coniac-si-tigari-ascunse-in-cutii-de-pufuleti-produsele-urmau-sa-ajunga-pe-piata-neagra-din-franta/

Ultimă oră

Același autor