Luni, 16 Decembrie 2024
În seara zilei de duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc, în Catedrala Episcopală din Huși, în prezenţa Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, concertul tradițional de colinde, intitulat „Sus în poarta Cerului”.
La eveniment au participat Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, alături de copiii care alcătuiesc grupul psaltic junior , dirijați de părintele Cosmin Vlăduț Mironescu, Corala „Fantasia” din Vaslui, dirijată de profesorul Vasile Negură, și solista de muzică populară Tatiana Drăgan .
Un public numeros s-a bucurat de colindele interpretate, atât din incinta catedralei, cât și din exteriorul acesteia.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre plusul de frumusețe pe care colindele îl pot aduce în suflet:
Am trăit în această seară o frântură din bucuria pe care o revarsă, în lume, sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Mintea noastră s-a întors undeva în timp și am rememorat, cu foarte multă gingășie, frumusețea Ajunului Crăciunului.
Un teolog al Bisericii noastre, părintele Ilie Moldovan, spunea, atât de plastic, că Ajunul Crăciunului înseamnă „întuneric mult străbătut de lumină”.
Acest lucru l-a făcut Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa, ca Om, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A adus lumina cea veșnică, dragostea cea veșnică și, desigur, ne-a făcut părtași vieții dumnezeiești.
Ne-am umplut viața noastră de lumină și de foarte multă bucurie. Nu cred că greșesc dacă afirm că o colindă poate fi numită colindă dacă ne-am topit sufletul în ea și dacă am asumat tot conținutul pe care îl are aceasta, și dacă am devenit noi înșine oameni care,
. Îmi doresc ca în toate inimile triste, în casele sărace, unde copiii poate nu simt această bucurie a venirii lui Dumnezeu la colindă, să mergem și noi să-i colindăm pe ei.
Nu aș vrea să cântăm aceste minunate colinde doar în biserică sau în săli de concerte, fiindcă traseul a fost invers: întâi aceste colinde erau cântate pe ulițe, la ferestrele caselor, în casele tuturor creștinilor, și de acolo au venit în biserică și în sălile de concerte. Astăzi observăm că centrul de greutate este mai mult în sala de concert și mai puțin la casele oamenilor. De aceea, să refacem acest obicei de a colinda: începeți cu cei apropiați, cu prietenii și apoi extindeți cercul celor pe care ar trebui să-i colindați, vestind bucuria venirii Fiului lui Dumnezeu printre oameni.
Preasfinția Sa a mulțumit pentru prezență domnului Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, colindătorilor, precum și tuturor celor care au ales să guste, pentru aproape două ore, din frumusețea colindelor:
Vă mulțumesc că ați venit în această seară la concertul nostru tradițional, prilejuit de marea Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au înmiresmat frumos sufletul, cu colindul lor: Grupul Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, extins la toate vârstele; le mulțumim fetelor din Corala Fantasia, care an de an vin și participă la acest concert; și desigur, Tatianei Dragan, care răspunde mereu cu o inimă deschisă la chemarea noastră ori de câte ori avem un eveniment. Îi mulțumim pentru inima bună și vocea splendidă pe care Dumnezeu i-a dat-o, și primind acest dar nu face altceva decât să ne încânte și pe noi.
Să dea Dumnezeu să avem o Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Hristos cu multă liniște, bunătate, îngăduință și iertare. Să ne ajute Domnul să simțim că El ne colindă sufletul, în taina fiecărui suflet de creștin.
Poate că instituim o regulă: corurile care se perindă la acest concert să aibă, obligatoriu, în repertoriul lor, o colindă culeasă din județul Vaslui.
Mulțumim și autorităților județene, domnului Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, care ne onorează cu prezența, ca să fie părtaș, în avans, bucuriei legate de Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Așa cum se cade, noi trebuie să fim împreună și la momente de bucurie și de încărcătură spirituală, și la activități social filantropice, așa cum noi, Episcopia Hușilor, cu sprijinul Consiliului Județean, încercăm să fim cât mai mult în slujba credincioșilor din județul Vaslui.
Ierarhul Hușilor i-a răsplătit, apoi, cu daruri, pe toți colindătorii.