OPINIE…În contextul viralizãrii metaforei sobolanilor din cãmarã, senatoarea Victoria Stoiciu a sãrit în apãrarea colegilor „demonizati” fãcând o paralelã cât se poate de nepotrivitã între reactia multor români la campania PSD si propaganda nazistã, termenul comun fiind „retorica sobolanului”. Expertã în comunicare fiind, senatoarea a încercat o micã tehnicã manipulativã în discurs, insinuând cã nu e frumos sã apelãm la acest cuvânt pentru cã au mai fost cazuri în istorie când s-a plecat de la aceastã comparatie oameni-sobolani si s-a ajuns la genocid. Marsând pe aceastã speculatie usoarã, Victoria Stoiciu se teme de ce e mai rãu, adicã lapidarea în masã a membrilor PSD. Dar asta doar în imaginatia „nevricoasã” a senatoarei si probabil, cel mai bun contra-argument îl reprezintã chiar rãspunsurile cuviincioase primite la postarea alarmistã în care i se explicã faptul cã aici nu e vorba de o „urã rasialã”, ci doar de o metaforã si o revoltã civicã declansatã de intentia declaratã a PSD de a bloca guvernul sI a crea sI mai multe probleme pe lângã cele existente. În plus, fatã de altI colegi, nu stim câti, suntem siguri cã Victoria Stoiciu tine în cutiile de pantofi chiar pantofi!
Când esti pus în fruntea listei parlamentare într-un partid, probabil nu esti cel mai în mãsurã sã pozezi în critic obiectiv al vietii social-politice. Pe de altã parte este evident cã senatoarea Stoiciu nu e profilul baronului pesedist cu portbagajul plin, dar tocmai de aceea, este posibil sã fi fost înrolatã în acest angenaj pe post de ambalaj frumos si strãlucitor si, în aceastã posturã, chiar exceleazã. Este credibilã atunci când militeazã, de exemplu, pentru drepturile sI siguranta femeilor, dar mai putin credibilã sI mai mult artificialã atunci când se teme pentru viata colegilor de partid. Sigur are dreptate atunci când constatã virulenta si violenta verbalã pe retelele sociale, doar cã asta e o problemã mult mai veche. Si dar dacã e sã ne amintim doar de Niculae Bãdãlãu cu hit-ul manelistic „Sã vinã diaspora cã ne pisãm pe ea”, vedem cã altii au dat tonul.
Senatoarea Stoiciu se uitã în istorie
Iatã, cum ajunge senatoarea Stoiciu de la metafora sobolanului în cãmarã la nazisti si alte elemente negative ale istoriei: «Vãd cã se amplificã retorica sobolanului. Asa cã hai sã ne uitãm un pic în istorie.În 1940, regimul nazist produce filmul Der Ewige Jude – „Eternul evreu”. Regizat de Fritz Hippler, cu contributia directã a lui Goebbels, filmul e conceput ca un pseudo-documentar. Una dintre cele mai notorii secvente comparã în mod explicit evreii cu sobolanii care rãspândesc boli, inundã continentul si devoreazã resursele. Montajul juxtapune imagini ale evreilor din ghetouri cu imagini ale sobolanilor, pentru a construi o analogie între migratia evreilor din Europa de Est si migratia rozãtoarelor. Naratorul filmului afirmã cã, asa cum sobolanii sunt dãunãtorii regnului animal, evreii sunt dãunãtorii rasei umane: „Acolo unde apar sobolanii, aduc ruina, distrugând bunurile si alimentele omenirii. În acest fel, rãspândesc boli: ciuma, lepra, tifosul, holera, dizenteria si altele. Sunt vicleni, lasi si cruzi, si se gãsesc mai ales în hoardele mari. Printre animale, ei reprezintã rudimentul unei distrugeri insidioase, subterane – la fel cum evreii o reprezintã printre oameni.” Cîtiva ani mai târziu, în Danemarca ocupatã, apare un poster cu un singur imperativ: „Sobolani. Distrugeti-i.” Cuvântul „distrugeti” e deosebit de sinistru: Zyklon B-ul era folosit atât pentru eradicarea sobolanilor, cât si în camerele de gazare ale lagãrelor de exterminare. Sunt doar 2 din multiplele exemple în care nazistii au utilizat comparatia cu sobolanii pentru a justifica crime abominabile. Iar nazistii nu au fost singurii. Înainte de a lansa bombele atomice asupra Japoniei, propaganda americanã îi înfãtisa pe japonezi tot ca pe niste sobolani. Când celãlalt nu mai e om, orice devine permis», a scris senatoarea Stoiciu.
„Fiecare metaforã de acest fel coboarã putin pragul a ceea ce e acceptabil”
REACTIE DURÃ ÎMPOTRIVA PREMIERULUI…«O astfel de retoricã nu e doar un derapaj de limbaj. Ea apartine unui registru care, de-a lungul istoriei, a precedat lucruri oribile. Pentru cã dezumanizarea adversarului este premisa violentei politice. Întotdeauna. Nu existã exceptie. Mai întâi îl transformi pe celãlalt în ceva sub-uman – sobolan, parazit, insectã – si abia apoi „eliminarea” lui devine nu doar acceptabilã, ci necesarã. Asa a functionat în Germania nazistã, asa a functionat în Rwanda, asa a functionat pretutindeni unde cuvintele au pregãtit terenul pentru ce a urmat. si oricât de înfierbântatã n-ar fi lupta politicã, recursul la metafore dezumanizante este de rãu augur. Nu pentru cã cel care le foloseste plãnuieste un genocid, ci pentru cã erodeazã exact bariera moralã care ne separã de violentã. Fiecare metaforã de acest fel coboarã putin pragul a ceea ce e acceptabil. si într-o zi, pragul e atât de jos încât nimeni nu-l mai vede. Spatiul public trebuie sã respecte niste reguli de igienã minimale. Nu e în regulã sã-ti numesti adversarul „pitipoancã” sau „scroafã”. Nu sunt în regulã afirmatiile misogine, homofobe, rasiste. Nu sunt in regulã listele negre cu adversari. Nu e în regulã nimic care transformã spatiul public dintr-un loc al dezbaterii de idei si viziuni într-o arenã al cãrei scop ultim este distrugerea si desfiintarea celuilalt – ca om. Pentru cã, în momentul în care acceptãm aceastã alunecare, nu mai facem politicã. Facem altceva. si istoria ne aratã cu exactitate ce anume», a concluzionat Victoria Stoiciu.