8.7 C
Vaslui
3 mai, 2025

Ciupilan evită adevărul, hușenii strigă durerea, spitalul este în colaps, primarul sare la gâtul ziariștilor

cu 10 minute in urma

2 mai 2025

„Dragi hușeni, Spitalul Municipal ‘Dimitrie Castroian’ este deschis și așa va rămâne să deservească orașul și comunele limitrofe.”

Aceasta este singura „explicație” oferită de primarul Ioan Ciupilan, într-o postare secă pe Facebook, în mijlocul uneia dintre cele mai grave crize medicale din istoria orașului Huși. Atât. O propoziție. Niciun cuvânt despre datoriile de peste 4 milioane de lei ale spitalului. Nicio explicație despre lipsa medicamentelor, lipsa reactivilor, insuficiența cadrelor medicale și starea de degradare a secțiilor. Nicio recunoaștere a eșecului administrativ din ultimii 15 ani, perioadă în care spitalul s-a aflat în subordinea directă a Primăriei Huși. Adică în responsabilitatea sa. Și, cel mai important, niciun cuvânt despre medicul Nelu Tătaru, îndepărtat în mod rușinos din spital, în urma presiunilor și jocurilor politice girate de apropiații primarului, inclusiv fostul manager Popa.

Un spital care funcționează doar pe hârtie

Realitatea din teren e departe de liniștea afișată de edil pe rețelele sociale. Surse medicale din interiorul spitalului vorbesc despre o instituție în moarte clinică: analize care nu se mai pot face, pacienți trimiși acasă fără tratament, materiale lipsă, farmacia goală, iar doctorii – suprasolicitați sau insuficient calificați. În timp ce primarul pretinde că totul e în regulă, pacienții suferă în tăcere, personalul medical clachează, iar orașul moare cu zile.

Comentariile oamenilor la postarea sa sunt edificatoare: revoltă, neîncredere, acuzații directe. De la acuzații de protejare a corupției, la cereri directe de demisie, hușenii nu mai sunt dispuși să tolereze lipsa de responsabilitate.

„Mama hoților, ați distrus spitalul de la bețivii barurilor până la voi cei de la primărie”

„Unde sunt medicamentele? De ce nu-l aduceți înapoi pe doctorul Tătaru?”

„Cum îl țineți deschis fără bani, fără doctori, fără rușine?”

Tăcerea despre doctorul Tătaru: o rană deschisă

Un subiect care arde în comunitate și pe care edilul se încăpățânează să-l ignore este legat de plecarea forțată a medicului Nelu Tătaru. De jumătate de an, pacienții și familiile acestora cer ca medicul Tătaru să fie readus în spital, considerat de mulți cel mai competent și dedicat profesionist din Huși. În loc de dialog, răspunsul administrației a fost unul brutal: tăcere și blocaj.

„Spitalul din Huși fără Tătaru e degeaba”, a scris un cetățean într-un comentariu devenit viral.

„Doamne ajută să se întoarcă, era cel mai bun doctor. Ne-a salvat viețile”, spune altul.

„De ce l-ați gonit? Cine răspunde pentru asta?”

Această rană deschisă a municipiului Huși nu se închide cu postări elegante. Se închide cu acțiune. Cu responsabilitate. Cu o recunoaștere a greșelilor și cu măsuri reale. O criză medicală de o asemenea gravitate nu se tratează cu sloganuri de campanie sau postări seci pe Facebook.

Primarul Ioan Ciupilan nu poate continua să ignore realitatea și vocea oamenilor. Situația din spital este dezastruoasă, iar drama pacienților este reală, profundă și revoltătoare. Nu presa este problema, ci modul în care administrația refuză să răspundă la întrebările impirtante:

Atât timp cât aceste întrebări rămân fără răspuns, niciun „Spitalul e deschis” nu va liniști cetățenii. Dimpotrivă, nu face decât să adâncească prăpastia dintre conducere și cetățeni.

Sursa: https://stiriest.ro/2025/05/02/ciupilan-evita-adevarul-husenii-striga-durerea-spitalul-este-in-colaps-primarul-sare-la-gatul-ziaristilor/

Ultimă oră

Același autor