25.3 C
Vaslui
1 august, 2025

Cateheze despre profețiile din Vechiul Testament privitoare la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Catedrala Episcopală din Huși, pe durata Postului Adormirii Maicii Domnului

Joi, 31 Iulie 2025

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Episcopală din Huși vor fi susținute, în fiecare seară după oficierea Paraclisului Maicii Domnului, un număr de 11 cateheze, având ca tematică „Preînchipuirile și prorociile veterotestamentare referitoare la Născătoarea de Dumnezeu”.

În cadrul acestora se vor prezenta, pe rând, începând cu prorociile din Cartea Facerii, din Cartea Ieșirii, Numerii, Cartea Judecătorilor și continuând cu Psalmii, cu Pildele lui Solomon, cu profețiile prorocului Isaia, Osea, Iezechiel și încheind cu Cartea Profeților Avacum și Sofonie, toate preînchipuirile și prorociile cu referire la Fecioara Maria, cea din care avea mai apoi să Se nască Mântuitorul lumii.

„ Astfel, avem prorocia prin care se vestește zdrobirea diavolului și faptul că acesta va fi zdrobit de «sămânța femeii», femeia fiind Maica Domnului. După unii Sfinți Părinți, Eva a fost prima prefigurare veterotestamentară a Maicii Domnului, aceasta din urmă fiind numită a doua Evă. Apoi, Maica Domnului este preînchipuită de porumbița care nu s-a mai întors la Noe, vestind, prin aceasta, sfârșitul mâniei lui Dumnezeu și împăcarea omului cu Acesta. Scara lui Iacov, Rugul aprins, Chivotul Legii, Heruvimii care erau deasupra chivotului și care prefigurau pe «Cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii», Vasul de aur umplut cu mană care se afla în Chivot și care-L purta pe Hristos, Sfânta Sfintelor (cel mai important loc al Cortului și al Templului și care o preînchipuia pe Maica Domnului în care S-a sălășluit Cuvântul lui Dumnezeu), toiagul lui Aaron, fiica Sionului, sunt doar câteva dintre prorociile care o înfățișează pe Maica Domnului ca fiind Împărăteasa și Mireasa Mirelui. Ea a fost prima care a împlinit în viața ei poruncile date de Fiul Său, a fost cea care a suferit împreună cu El și I-a fost alături pe Drumul Calvarului din Vinerea Mare «păstrând tainic în inima ei» tot ceea ce Fiul Ei i-a spus că avea să urmeze, și tot ea a fost prima căreia i s-a vestit, conform Tradiției, bucuria Învierii Mântuitorului. Așa cum Maica Domnului L-a primit pe Pruncul Iisus în brațele ei prin acel «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!», tot astfel și Domnul Hristos, la Adormirea ei, i-a primit sufletul, așezându-l în slava Sa, de-a dreapta Sa” , a precizat părintele protosinghel Dositei Gorbachevskiy, eclesiarhul Catedralei Episcopale din Huși.

Sursa: https://episcopiahusilor.ro/cateheze-despre-profetiile-din-vechiul-testament-privitoare-la-preasfanta-nascatoare-de-dumnezeu-la

Ultimă oră

Același autor