fbpx
1.7 C
Vaslui
miercuri, 30 noiembrie, 2022

Caravana SFR la Râmnicu Sărat. Invitații ediției: Irina-Margareta Nistor, Nicolae Mărgineanu și Alexandru Conovaru

Posted by:

Loading...

21 noiembrie 2022

În perioada 26-28 noiembrie 2022, timp de trei zile, Caravana Serile Filmului Românesc (SFR) ajunge la Râmnicu Sărat, cu filme bune și invitați de excepție.

Criticul de film Irina-Margareta Nistor, regizorul Nicolae Mărgineanu și actorul Alexandru Conovaru vor fi prezenți la proiecțiile de film care vor avea loc la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Filme-capodoperă, producții noi și documentare de excepție vor rula pe marele ecran de la Râmnicu Sărat, într-o primă ediție a SFR la Râmnicu Sărat, care este extinderea unicului festival dedicat exclusiv filmului românesc și care are o tradiție de 13 ani în Iași.

„Ne bucurăm că ne vom întâlni cu publicul din Râmnicu Sărat la seri de film românesc. Va fi o primă ediție care sperăm să devină tradiție, mai ales că autoritățile locale din Râmnicu Sărat promovează filmul românesc, susținând astfel de evenimente culturale. Venim cu producții apreciate și aplaudate de publicul larg, care vor rula în prezența unor nume de excepție din cinematografia românească”, precizează Andrei Giurgia , în calitate de director al festivalului.

„În nesfârșitul său drum prin țară, Caravana Filmului Românesc va poposi și la Râmnicu Sărat, aducând cu sine exemple ale creației cinematografice ce ne definește ca neam. Va fi o bună ocazie pentru râmniceni de vedea sau revedea pelicule reprezentative, în prezentarea unor personalități ale fascinantei lumi ale cinematografiei autohtone. Urmează, așadar, trei zile de proiecții de film pe care nu trebuie să le ratați”, precizează Cîrjan Sorin, Primarul Municipiului Râmnicu Sărat.

Intrarea la evenimente este liberă.

Sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Ora 17.00 – Conferință de presă – lansarea Caravanei SFR la Râmnicu Sărat

Ora 18.00 – Cardinalul (regia Nicolae Mărgineanu)

Invitat: Nicolae Mărgineanu, regizor

Duminică, 27 noiembrie 2022

Ora 14.00 – Maria, Inima României (regia Trevor Poots)

Ora 17.00 – Complet necunoscuți (regia Octavian Strunilă)

Invitat: Alexandru Conovaru, actor

Luni, 28 noiembrie 2022

Ora 11.00 – Baltagul (regia Mircea Mureșan)

Ora 13.30 – Moromeții 2 (regia Stere Gulea)

Toate filmele din program vor fi introduse și prezentate de Irina-Margareta Nistor.

DESPRE INVITAȚI

Irina-Margareta Nistor (critic de film)

Irina-Margareta Nistor este cunoscută drept critic de film, traducător, selecționer și director artistic la numeroase festivaluri. Dar lăsăm cifrele să vorbească: peste 17.000 de filme vizionate, dintre care la peste 1.000 a asigurat și subtitrarea. Născută la data de 26 martie 1957, în București, Irina-Margareta Nistor a fost comentator în direct la Oscar, Cannes, BAFTA și César și traducător pentru numeroase cărți, dicționare și casete video.

De asemenea, a colaborat și cu mass-media, la unele publicații fiind chiar redactor-șef. Cinema Paradis, Avanpremiera , Adevărul și Neața cu Răzvan și Dani sunt doar câteva dintre produsele media cu care Irina-Margareta Nistor se identifică. Pentru viața de film a Irinei-Margareta Nistor, Ilinca Călugăreanu a realizat documentarul Chuck Norris vs. Communism (2015), fiindu-i dedicat în întregime.

Nicolae Mărgineanu (regizor)

În anul 1969 a absolvit cursurile Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, specializându-se pe imagine film, iar un an mai târziu a început să lucreze ca operator operator de film. În anul 1978 a debutat ca regizor cu filmul Mai presus de orice , urmat de Un om în loden (1979), Ștefan Luchian (1981), Întoarcerea din iad (1983), Pădureanca (1986), Flăcări pe comori (1987). În timpul revoluției din 1989, acesta filma a Un bulgăre de humă, după care a continuat cu Undeva în Est (1991) și Privește înainte cu mânie (1992)

Stilul său este cunoscut pentru seriozitatea abordării scenelor, construcție dramatică solidă și atenția acordată partiturii actoricești. De-a lungul timpului acesta a regizat atât film de ficțiune, cât și film documentar și utilitar.

Alexandru Conovaru (actor)

Actor român de teatru și film, Alexandru Conovaru s-a născut la 1 februarie 1979 în București și a avut debutul în actorie în 2001, an în care a absolvit Facultatea de Actorie, Universitatea Ecologică, București, clasa profesoarei Margareta Pogonat. De-a lungul timpului a avut apariții importante într-o serie de producții de film, televiziune și teatru, lucrând cu nume mari din industrie.

În prezent este actor al Teatrului de Comedie din București. Poate fi remarcat și în filme ca Metronom (regia: Alexandru Belc), 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (regia: Cristi Mungiu), Heidi ( regia: Cătălin Mitulescu) sau Trei frați de belea ( regia: Theodor Halacu). Spune, însă, că marea lui dragoste „rămâne, evident, scena”.

Festival organizat de ARTIS

Susținut de Consiliul Local Râmnicu Sărat, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Iași, Radio România Cultural, VIVA FM, Exploris TV, Moldova TV, Râmnic Press, newss.ro, Radio Boom, Scurtpe2, TVSE, Gazeta Românească, TVSat, LexPress.ro

Partajează asta:

Sursa: https://estnews.ro/2022/11/21/caravana-sfr-la-ramnicu-sarat-invitatii-editiei-irina-margareta-nistor-nicolae-margineanu-si-alexandru-conovaru/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
13CititoriConectați-vă

Robo Știri