Bugetul municipiului Vaslui pentru 2026, pus în dezbatere publică de primarul Lucian Braniște: accent pe investiții și dezvoltare

Primarul municipiului Vaslui,Lucian Braniște , a anunțat publicarea proiectului de buget pentru anul 2026, document care a fost deja urcat pe site-ulPrimăria Municipiului Vaslui și a intrat oficial în dezbatere publică.

Potrivit edilului, anul 2026 se anunță unul dificil din punct de vedere financiar, însă construcția bugetară a fost realizată cu responsabilitate, în condițiile unei presiuni crescute asupra cheltuielilor. Cu toate acestea, direcția de dezvoltare a municipiului este menținută, fiind vizate în continuare investiții esențiale pentru comunitate.

Bugetul propus are ca obiective principale asigurarea funcționării serviciilor publice și continuarea proiectelor importante aflate deja în derulare sau în fază de pregătire. Domeniile prioritare rămân infrastructura, transportul public, educația, locuirea, spațiile verzi și utilitățile.

În anul 2026, administrația locală își propune să continue investițiile în mobilitatea urbană, modernizarea străzilor și dezvoltarea transportului public, dar și proiectele din domeniul educației și cele care vizează creșterea calității vieții și a siguranței cetățenilor.

Totodată, autoritățile locale păstrează pe o listă auxiliară mai multe proiecte considerate necesare pentru oraș, astfel încât acestea să poată fi activate rapid în cazul apariției unor noi surse de finanțare.

Un alt obiectiv important al bugetului este susținerea dezvoltării economice a municipiului Vaslui. Acest lucru va fi realizat prin investiții în infrastructură, extinderea utilităților și îmbunătățirea accesului, dar și prin crearea unui cadru administrativ favorabil investițiilor și generării de locuri de muncă.

Primarul a lansat și un apel către cetățeni, invitându-i să consulte proiectul de buget și să transmită propuneri sau observații în cadrul procesului de consultare publică, care se va încheia pe data de 20 aprilie 2026.

Sursa: https://bzv.ro/bugetul-municipiului-vaslui-pentru-2026-pus-in-dezbatere-publica-de-primarul-lucian-braniste-accent-pe-investitii-si-dezvoltare/

Ultimă oră

Același autor