1.6 C
Vaslui
1 ianuarie, 2026

Box: Anthony Joshua a părăsit spitalul după accidentul de mașină din Nigeria

Boxerul britanic Anthony Joshua, fost campion mondial al greilor, a părăsit spitalul din Nigeria în care era internat după accidentul în care doi prieteni ai săi au murit, au anunțat autoritățile, potrivit PA Media și DPA.

Sina Ghami și Latif ”Latz” Ayodele au murit după ce vehiculul cu care se deplasau și în care se afla și Joshua Anthony au lovit, luni, un camion staționar în apropiere de Lagos.

Pugilistul britanic a suferit leziuni, dar a fost externat, miercuri, a anunțat responsabilul de stat din Lagos pentru informații Gbenga Omotoso.

Într-o declarație comună cu responsabilii statului Ogun, transmisă pe rețeaua X, Omotoso a declarat că Joshua a fost evaluat apt din punct de vedere clinic să se recupereze acasă.

”Anthony și mama sa au fost la casa funerară din Lagos pentru a le aduce un ultim omagiu celor doi prieteni ai boxerului, repatrierea celor două corpuri fiind programată pentru miercuri seara”, se arată în comunicatul autorităților nigeriene.

Pe lângă faptul că au fost prieteni timp îndelungat cu Joshua, Ghami a îndeplinit rolul de antrenor cu pregătirea fizică, în timp ce Ayodele era antrenor.

Joshua, care s-a născut la Watford, în nord-vestul Londrei, din părinți nigerieni, a fost în vacanță în Nigeria, după victoria sa, din 19 decembrie, de la Miami, împotriva americanului Jake Paul, un YouTuber devenit boxer.

Promotorul Eddie Hearn, care s-a ocupat de promovarea lui Joshua (36 de ani) de când acesta a trecut la profesioniști, după ce a obținut aurul olimpic la Jocurile de la Londra în 2012, a postat pe rețeaua de socializare Instagram un mesaj de condoleanțe pentru cele două victime: ”Odihniți-vă în pace Latz și Sina. Energia și loialitatea voastre, printre multe alte calități, ne vor lipsi profund”.

”Ne rugăm pentru puterea și călăuzirea pentru întreaga lor familie, pentru prieteni și desigur pentru Anthony Joshua în aceste momente foarte dificile”, se mai arată în mesaj…https://agerpres.ro/sport-extern/2026/01/01/box-anthony-joshua-a-parasit-spitalul-dupa-accidentul-de-masina-din-nigeria–1515932

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/box-anthony-joshua-a-parasit-spitalul-dupa-accidentul-de-masina-din-nigeria/

Ultimă oră

Același autor