Îngãduinta judecãtorilor bârlãdeni nu are limite, magistratii punând în ultima perioadã în libertate mai multi indivizi cercetati pentru fapte grave, cele mai multe dintre sentinte fiind desfiintate de Tribunalul Vaslui. Este cazul unui bârlãdean care, în luna iunie, în timp ce conducea fãrã permis, a accidentat mortal un locuitor din Puiesti si, dupã ce sia lãsat victima agonizând într-o baltã de sânge, a dispãîrut de la locul accidentului. Desi judecãtorii stiau cã individul încercase sã disimuleze fapta, fiind prins doar dupã vizionarea imaginilor de pe camerele video instalate la intrarea în Bârlad, ei au admis totusi cererea acuzatului de eliberare din arestul la domiciliu în care era plasat si judecarea lui în libertate, sub control judiciar. Decizia a fost desfiintatã de Tribunalul Vaslui, la propunerea procurorilor.

Loading...

În noaptea de 10 spre 11 iunie, doi tineri din Puiesti care se intorceau de la discotecã au gãsit in santul de la marginea drumului care face legãtura cu municipiul Barlad corpul unui bãrbat, plin de sange. Imediat, ei au anuntat evenimentul la numãrul de urgentã 112, politistii barlãdeni pornind imediat investigatiile. Dupã mai bine de 12 ore, timp in care au fost vizionate si imaginile camerelor de supraveghere instalate la intrarea in Barlad, bãnuielile au cãzut asupra unui autoturism BMW care prezenta urme de lovituri si care tranzitase zona in perioada incriminatã. Ulterior, a fost descoperit si proprietarul masinii, Petrut Brãileanu, cel care, desi nu poseda permis de conducere, iesise la o plimbare cu bolidul. Dupã ce a fost audiat si s-a fãcut reconstituirea faptei, soferul ucigas si-a recunoscut vina si a declarat politistilor cã s-a speriat, motiv pentru care a pãrãsit locul accidentului si a incercat sã ascundã masina in garaj, in speranta cã nu va fi identificat. Acuzat de ucidere din culpã, conducere fãrã permis si pãrãsirea locului accidentului, Brãileanu a fost plasat in arest la domiciliu, insã, plictisit de viata in sanul familiei, zilele trecute, a cerut inlocuirea acestei mãsuri preventive cu cea a controlului judiciar. Dand incã o datã dovadã de ingãduintã, judecãtorii barlãdeni au admis cererea inculpatului, in ciuda celor trei infractiuni grave de care acesta este acuzat. Nu au fost insã de acord procurorii, care au contestat aceastã sentintã, iar magistratii Tribunalului Vaslui le-au dat dreptate, desfiintand decizia initialã si decizand prelungirea cu incã cel putin o lunã a arestului la domiciliu in care este plasat soferul ucigas.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2017/09/blandetea-judecatorilor-barladeni-desfiintata-de-tribunalul-vaslui.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.