Polițiștii băcăuani l-au prins sâmbătă, deoarece acesta nu s-a putut abține şi a hărțuit o adolescentă de 17 ani, tot din municipiul Bacău, pe care a amenințat-o cu bătaia, încercând să o convingă sa facă sex.

Loading...

A ieșit din pușcărie în 2015

Tânăra a depus plângere şi, pe baza descrierii, individul a fost identificat şi încătuşat. „În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul este autorul tentativei de răpire a unei minore, din data de 13 octombrie. A fost reținut pentru 24 de ore, iar Judecătoria Bacău va stabili dacă se va lua măsura arestării pentru 30 de zile”, a precizat Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Bacău. Bărbatul a fost eliberat în 2015, după ce a executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru viol. Vineri, 13 octombrie, dimineață, individul a luat-o de mână pe o fetiță, elevă în clasa a treia, pe care a încercat să o ducă în mașină, pe motiv că ar plimba-o până în București. Fetița a povestit totul învățătoarei, care a alertat imediat Inspectoratul Școlar Județean și Poliția. 

Cu sprijinul lui Iohannis, mai multe grupări mafiote au smuls o bucată din teritoriul deținut pînă acum în exclusivitate
de Gruparea Dragnea

Cel mai IUBIT FIU al POPORULUI vrea mai mulți SUPUȘI. Naționalizarea UTERELOR și POLIȚIA VAGINULUI. Un DECRET cu 10.000 de VICTIME

Victimele violurilor îşi retrag deseori plângerile

Bacăul ocupă un loc fruntaş în privința numărului de crime la mia de locuitori, dar şi al violurilor raportate. De multe ori, victimele îşi retrag plângerile înainte ca cercetările să fie finalizate, iar faptaşii scapă nepedepsiți. Potrivit ultimului raport de activitate al Reţelei Naţionale de Medicină Legală, cel mai mare număr de omucideri, la o sută de mii de locuitori, a fost înregistrat în Vaslui (3,87), urmat de Bacău şi Craiova, cu 3,73.

O BOALĂ ÎNGROZITOARE face RAVAGII în România! SIMPTOMELE apar adesea când e PREA TÂRZIU. Ministerul Sănătății este în ALERTĂ

„România, OSTATICĂ a Statelor Unite”. „ȚĂRILE care găzduiesc SCUTUL ANTIRACHETĂ vor fi CUCERITE primele.” Rusia DEZLĂNȚUIE ATACUL propagandistic. Noul RĂZBOI RECE, reîncălzit

capital.ro

LOVITURĂ de la UE pentru TOŢI ROMÂNII

doctorulzilei.ro

”Mă îngraș de la glandă!” Un nutriționist român spus care…

evzmonden.ro

UPDATE la plăcinta cu MERE! GOSPODINELE din România…

„Inspectia Judiciara există pentru A VĂ APĂRA pe VOI de…

CONDAMNARE pentru JIHADISTUL din Craiova. Tânărul acuzat…

ALERTĂ! Inspecția Judiciară vine cu o altă „BOMBĂ”: ce…

Iulia Vântur, trimisă forțat în România. Ce se întâmplă…

Cum au arătat nașii lui Adi Mutu și ai Sandrei. Apariție…

Uite a apărut soțul lui Vandici la nuntă. Dar să vezi ce…

Ce se întamplă cu MAŞINA TA dacă o laşi mult timp în…

Cod portocaliu de ninsori şi viscol. Cauciucurile de…

Anunţ de ultimă oră privind salariile din mediul privat!…

Primele imagini cu locul in care are loc petrecerea de…

Moment bizar pentru mireasa Sandra Bachici! Ce i-a zis o…

Scene emotionante la biserica! Ce s-a intamplat in…

Mănânci shaorma? Iată ce fac angajații cu carnea din…

Gigi Becali a păstrat secretul o viaţă întreagă. Cine…

ALERTĂ LA METROU: ȘOC! Cine este bărbatul care s-a…

Sandra Mutu, în rochie de mireasă! Cât de frumoasă e…

Lumea a râs de un gunoier care se uita la o vitrină cu…

Adrian Mutu, reacţie după postarea fostei soţii cu câteva…

Horoscop: 16 octombrie

Stii care sunt diferentele dintre creierul femeilor si…

Premierul Tudose a castigat repriza, dar ce urmeaza?

A nascut un copil cu retard si a refuzat sa-l abandoneze….

In loc de pesmet, da pieptul de pui prin asta. O sa vezi…

Mai multi catei sunt angajati pe aeroportul Otopeni. Si…

Natalia și-a dat jos sutienul și a ieșit pe geamul…

O vedeai seara la TV și românii o considerau una dintre…

Nici prietenele n-o mai recunosc pe Andreea Ibacka! Cum…

Ministru RESPINS de Iohannis. ADEVĂRATUL motiv, legătură…

Proiect URIAȘ pentru România, ÎNGROPAT politic: ”Lipsă de…

Mutu nuntă. Sandra, în 2001. IMAGINILE pe care le-ar vrea…

Sursa: http://evz.ro/bestia-rapeasca-fetita-9-ani.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.