BALCI…Festivalul vânătorilor s-a încheiat cu o bătaie între vasluieni și bârlădeni, de la cârnații campionilor

SÃRBÃTOARE…În ziua în care bloggerii anunțau șfârșitul lumii, Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AJVPS) Vaslui a organizat Festivalul Vânătorilor. Considerat o acțiune cu ștaif, unde și-au dat întâlnire toți vânătorii și familiile lor din județ, festivalul a avut parte de un final la fel de tumultos precum o nuntă de țară. Un incident minor s-a transformat într-o bătaie în toată regula între două grupe de vânători, motivul fiind furtul unui cârnaț de mistreț. Cei 1.500 de participanți au mâncat bucate alese, gătite la 57 de ceaune. Tocănița de mistreț, fasolea cu ciolan, pastrama de mistreț și cârnații din vânat au fost delicatesele cu care au fost îmbiați participanții. Și cum la petrecere au luat parte și zeci de pescari, de pe mese  nu a lipsit celebra ciorba de pește, gătită, anul acesta, de nimeni altul decât șeful pescar al județului, Adrian Chirica. Trofeul de cel mai bun bucătar a fost adjudecat de grupa de vanâtori de la Bulboaca din cadrul AJVPS Vaslui, care a impresionat juriul cu mâncărica de mistreț ă”a la Bulboacaă”, fasole cu carne si cârnați de vânat “a la Deleni”

În poligonul de la Paiu departe de ochii curioșilor, ieri pe la prânz, ieșeau nori de fum. N-ai fi zis că acolo, 57 de ceane și zeci de grătare și proțapuri sunt pregătite pentru a găti cele mai alese bucate vânătorești. Din oraș, ai fi crezut că peisajul te toamnă de la Paiu se datorează hărniciei pădurarilor, care curăță pădurea, dau foc la frunzele uscate și  pregătesc locurile special de unde animalele sălbatice se vor hrăni în apriga iarnă ce va urma. Însă relitatea era alta. In interiorul poigonului s-a ținut cea mai mare manifestarte a anului, o mega serbare câmpenească, cu sute de mașini parcate pe centură, de la Termica, pe drumul de beton de la Chițoc, cozile întânzându-se chiar și la un kilometru distanță de poligon. Mirosul era unul îmbietor chiar și pentru câinii din oraș, care au lăsat tomberoanele de gunoi și au luat-o spre pădure. In poienița unde acum o lună tinerii ascultau rock în cadrul festivalului Open Camp, acum se auzeau muzica haiducilor de la Coștești din R. Moldova, a fanfareri de copii de la Fâstâci, dar și acordurile celor de la  Stil Band din  Vaslui, presărate cu glumele Vărului Săndel. Cei 1500 de prieteni sau rude ale vânătorilor au avut ce vedea, dar mai ales ce mânca. În cele 57 de ceaune vânătorii au făcut celebrele tocănițe de vânat, dar și fasolele cu ciolan și cârnați. N-au lipsit mistreții la rotisor, cârnații din vânat de mistreț și căprior care au fost stropite din belșug cu vin. Așa cum cere tradiția un juriu a analizat fiecare ceaun în parte și a stabilit care a fost cel mai bun fel de mâncare sau mai exact care grupă de vânători a avut cei mai iscusiți bucătari. Anul acesta marele premiu a fost adjudecat de vânătorii AJVPS Vaslui,  grupa Bulboaca, care au gătit cea mai bună tocăniță din vânat și cei mai buni cârnați. “A fost pentru noi o provocare. Grupa noastră a gătit la cinci ceaune, în două am gătit tocănița noastră ă”a la Bulboacaă” cu scăriță din mistreț, legume bio, coajă de jir măcinat și multă, multă pasiune, iar în celălalte trei am pregătit fasole “a la Deleni” cu carne și cârnați rezultat din godac și țap, ceapă multă, prăjită în ulei de la Crasna și bullion de la Sultan. Dacă nu ar fi fost pâinea de la Deleni, nimic nu ar mai fi avut gust. Mai avem 1500 de cârnați cu carne din  vânat “recoltat” cu cartușe produse de Noma, trași noaptea în maț de oaie și  semi afumați ziua cu fum de lemn dulceă” a declarat glumețul chef al vânătorilor de la grupa Bulboaca. Premiul al doilea a ajuns la campionii de anul trecut, la grupa vânătorilor de la Zăpodeni, care au pregătit și un proțap de mistreț pe cinste.

Loading...

Bătaie între vânătorii din Vaslui și Bârlad de la … cârnați

După adjudecarea premiului de grupa de vânătorilor de la Bulboaca, aceștia au ținut ca tot poporul de la Paiu să știe că ei sunt campionii. Și-au adus propria fanfară la standul campionilor și au petrecut în paralel cu spectacolul de pe scenă. Parcă era bâlciul lui Pavăl de la Obor. Și cum fiecare bâlci se termină cu o încăierare,  așa a fost să fie și la finalul Festivalul Vânătorilor. O bătaie în toată regula a izbucnit între vânâtorii din Bârlad și campionii de la Bulboaca de la niște cârnați. Cică bârlădenii invidioși pe colegii lor de la Bulboaca, le-ar fi furat cârnații și de aici a izbucnit scandalul. Un scandal pe care primarul Vasile Pavăl nu l-a anticipat. Iată ce declara acesta, mândru, înainte de încăierare: ă”E o altfel de manifestare. E o întâlnire a oamenilor civilizați. Uitați ce curățenie este în poieniță, chiar dacă au mâncat mulți oameni, nu ca la bâlci. Nu am auzit manele, ci doar muzica noastră tradițională. Le mulțumesc vânătorilor pentru munca lor, dar mai ales pentru hărnicia de care au dat dovadă, gătind pentru 1.500 de oameni. Se cunoaște că aici este crema societățiiă” a declarat primarul Vasluiului, neintuind că de la Zghihara de Huși și de la berea Ursus , chiar și intelectualii se iau la bătaie.

Prima femeie vânător din județ este de la Bârlad

Printre mândri vânători era și o tânără care se plimba vioi printre meseni. Cu o pălărie de fermier australian pe cap, Alina a fost vedeta acestei manifestații. În viața de zi cu zi se ocupă de comercializarea produselor apicole, iar când timpul îi permite merge cu mentorul său la vânătoare. “M-am obișnuit cu glumele colegilor de grupă și nu-i mai bag în seamă. La început mi-a fost greu, dar m-am obișnuit. Și cu efortul, dar și cu faptul că sun t singura femeie din grupă. Mersul mult pe jos îmi face bine și chiar se potrivește cu proverbul că face piciorul frumos. Îmi place mult vânătoarea și de un an de zile sunt vânător cu acte în regulă. Pasiunea o am de la tatăl meu, care este și mentorul meu în grupa de vânătoareă” a declarat tânăra. Tatăl ei ne-a spus de unde vine pasiunea fiicei sale pentru vânătoare: ă”Pentru mine, Alina este și băiat și fată. Când nu am cu cine bea un șpriț fata îmi stă alături, la fel și la treburile bărbătești, dar mai ales la vânătoare. Dar și când îmi spune să ne fardăm ca fetele o facă”, a glumit tatăl tinerei.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/bataie-a-la-bulboaca-la-festivalul-vanatorilor-de-la-paiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.