16.2 C
Vaslui
14 iunie, 2025

Bârlădenii care iubesc să facă sport în aer liber, în special să pedaleze, sunt invitați să participe la evenimentul sportiv intitulat „Masa critică”. Nu este vorba despre un concurs, unde va conta ierarhia celor mai rapizi cicliști, ci o plimbare cu bicicleta lejeră prin oraș, la care pot participa persoane de toate vârstele, chiar și cu trotineta, cu rolele sau cu skateboard-ul.

Evenimentul este organizat de Alfa Club Ciclism Bârlad și va avea loc astăzi, vineri, 20 iunie, de la ora 18.00.

„«Masa Critică» nu este condusă de nimeni și nu are niciun mesaj oficial, cu toate că este în general înțeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) și de a atrage atenția asupra problemelor de siguranță a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci când sunt nevoiți să împartă drumul cu traficul motorizat. Poți să ne însoțești alergând, cu trotineta, pe skateboard, cu rolele sau orice alt mijloc de transport care promovează sportul și un mod de viață sănătos. Ne vom întâlni începând cu ora 17.30, pe platoul din fața Primăriei Bârlad. De acolo, vom pedala împreună până în Grădina Publică și înapoi pe platou. Dacă sunt doritori, tura se poate extinde către Liceul «Mihai Eminescu». Pe curand!”, este invitația lansată de reprezentanții Alfa Club Ciclism Bârlad prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/06/amatorii-de-ciclism-invitati-sa-dea-o-tura-prin-barlad/

Ultimă oră

Același autor