13.8 C
Vaslui
24 octombrie, 2025

Bârlădean reținut de polițiști după ce la percheziție i-a fost găsit canabis în locuință

Un bârlădean de 33 de ani a fost trimis de judecător astăzi în arest preventiv pentru 30 de zile după la percheziție polițiștii i-au găsit în casă o cantitate de canabis, un grinder, obiecte care prezentau urme de substanță, sume de bani în lei și alte obiecte care probează faptul că făcea trafic de droguri de risc.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație și trafic de droguri de risc și mare, ambele în formă continuată.

„Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2025, bărbatul ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat substanțe psihoactive (4BMC) și droguri de mare risc (2MMC) către consumatori, din județul Vaslui”, au transmis polițiștii, care au precizat faptul că, pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise.

În urma percheziției efectuate de polițiști pe 22 octombrie 2025, la locuința sau din municipiul Bârlad, au fost descoperite și ridicate o cantitate de canabis, un grinder, obiecte care prezentau urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.

Pe 22 octombrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea acestuia.

„Astăzi, 23 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/10/barladean-retinut-de-politisti-dupa-ce-la-perchezitie-i-a-fost-gasit-canabis-in-locuinta/

Ultimă oră

Același autor