11.4 C
Vaslui
1 mai, 2024

Bârlad: corp nou de spital pentru Psihiatrie, Pneumologie, Boli Infecțioase și Centrul de Sănătate Mintala!

De către

18 aprilie 2024

Veste bună pentru bolnavii din partea de Sud a județului care au nevoie de spitalizare în patru specialități medicale! Noul corp al Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a primit „undă verde” la construcție, iar lucrările efective vor fi demarate în scurt timp. Anunțul a fost făcut public de reprezentanții Primăriei Bârlad prin intermediul unei postări pe pagina de socializare.

„Documentația tehnică și mai ales demersurile pentru obținerea fondurilor durează de câtva timp și, deși, am fost tentat să dezvălui mai devreme marea veste, am preferat să o fac în momentul în care am fost sigur că promisiunea mea de a construi un nou spital va deveni faptă. Mai exact, la ora aceasta avem semnată autorizația de construcție. Aveți mai jos imagini cu noua clădire, care a fost prezentată recent și în cadrul Conferinței specialiștilor în proiectarea spitalelor, un eveniment cu participare internațională a arhitecților, unde am fost invitați atât eu, cât și domnul Ciprian Feraru, managerul spitalului bârlădean”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Așa cum a fost aprobat la finanțare, noul corp de spital va fi construit pe o suprafață de un hectar. Aici vor fi mutate secțiile Psihiatrie, Centrul de Sănătate Mintală, Boli Infecțioase (copii și adulți) și Pneumologie. Construcția va fi compusă din demisol, parter și trei etaje. La demisol vor fi vestiarele, centrala de dezinfecție a paturilor și materialului sanitar, blocul alimentar și spălătoria. Parterul va fi destinat accesului din exterior a pacienților și vizitatorilor către fiecare secție în parte, fiecare având propriul culoar de acces. Etajul 1 va găzdui secția Pneumologie (serviciu de primire, ambulatoriu și saloanele cu 48 de paturi). La etajul 2 va fi secția Boli Infecțioase cu compartimente și saloane pentru copii și adulți, unde vor fi 62 de paturi. Etajul 3 va fi destinat secției Psihiatrie (41 de paturi) și Compartimentului TBC al secției Pneumologie (26 de paturi).

„Construirea noului spital este o investiție extrem de importantă, care depășește 70 de milioane de euro. Mai mult chiar decât valoarea șoselei de centură sau a proiectului privind Mobilitatea urbană. Fondurile sunt asigurate în cea mai mare parte de la bugetul de stat, dar vom avea o contribuție și de la bugetul local. În spatele acestui mega-proiect stă o muncă uriașă. Le mulțumesc oamenilor mei din primărie, a căror muncă nu este la vederea dumneavoastră, dar care a fost una continuă, susținută, cu multe ore peste program și multe weekend-uri sacrificate. Le mulțumesc, de asemenea, și membrilor Consiliului Local care au votat această investiție. Aș vrea să vă mai spun că, dacă acolo, sus, la București, nu s-ar fi dorit construirea acestui spital și ni s-ar fi pus bețe în roate, atunci toată munca noastră și documentația fără cusur cu care ne-am prezentat ar fi fost, probabil, în zadar. Nu se știe dacă am fi avut un spital nou la Bârlad. Așa că le mulțumesc domnului premier Marcel Ciolacu, dar și parlamentarilor Adrian Solomon și Iulian Bîca pentru toată implicarea. Pentru că acesta este adevărul: ni s-au deschis ușile și am fost ajutați”, a mai precizat edilul șef.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/04/barlad-corp-nou-de-spital-pentru-psihiatrie-pneumologie-boli-infectioase-si-centrul-de-sanatate-mintala/

Ultimă oră

Același autor