9.2 C
Vaslui
7 martie, 2026

Bărbat găsit împușcat în cap, după un scandal cu cei de la primărie

Un bărbat de 47 de ani din comuna Codăești, județul Vaslui, a fost găsit mort în locuința sa joi dimineață, 5 martie 2026, la scurt timp după ce publicase pe Facebook un mesaj în care acuza mai multe persoane din administrația locală că l-ar fi lăsat fără bani pentru lucrări efectuate pentru primărie.

Descoperirea a fost făcută de fratele victimei, un bărbat de 42 de ani, care a alertat autoritățile.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, apelul la poliție a fost făcut la ora 10.10.

„Astăzi, 5 martie 2026, la ora 10.10, Postul de Poliție Codăești, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, a fost sesizat telefonic de către un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că l-a găsit decedat pe fratele său, un bărbat de 47 de ani, la locuința acestuia din Codăești”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul prezenta o plagă împușcată la nivelul capului, iar lângă cadavru a fost găsită o armă de vânătoare.

„Acesta prezenta o plagă împușcată la nivelul capului, lângă cadavru fiind găsită o armă de vânătoare”, au precizat anchetatorii.

În cauză a fost deschis un dosar penal.

„A fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și uz de armă fără drept și sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului și dispunerea măsurilor legale”, au transmis polițiștii.

Cu puțin timp înainte de tragedie, bărbatul, identificat ca fiind Vasilică Tănase, a publicat pe Facebook un mesaj în care își exprima disperarea și făcea acuzații la adresa unor persoane din administrația locală. În postarea publicată într-un grup local, acesta îi menționa pe Lenuța Damian, fost viceprimar al comunei Codăești, pe Anişoara Lupu, actualul primar, și pe Doru Lascu, fost consilier al primarului.

Bărbatul susținea că ar fi executat mai multe lucrări pentru primărie, însă nu ar fi fost plătit. Potrivit afirmațiilor sale, doar pentru o parte dintre lucrări ar fi fost vorba despre aproximativ 180.000 de lei.

În mesajul publicat pe rețeaua de socializare, acesta afirma că ar fi fost îndemnat să își deschidă o firmă pentru a putea lucra pentru primărie, însă ulterior ar fi rămas fără bani.

Postarea avea și un mesaj de rămas-bun: „Cei care mă știți așa cum sunt vă rog iertați-mă”.

La mesajul publicat pe Facebook au fost atașate și capturi de ecran dintr-o conversație pe WhatsApp cu primarul comunei Codăești, în care bărbatul trimitea o listă detaliată cu lucrările despre care susținea că le-a executat cu utilajele sale pentru primărie: lucrări la drumuri, transport de materiale, deszăpezire, intervenții la incendii și lucrări de decolmatare a unor canale.

După ce a trimis lista cu orele lucrate și a solicitat plata, primarul i-ar fi răspuns: „Vă invit la primărie pentru lămuriri”.

Moartea bărbatului a provocat reacții puternice în comunitatea din Codăești, unde mesajul său a fost distribuit de numeroși localnici. Ancheta poliției este în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Sursa: https://www.asingorj.ro/barbat-gasit-impuscat-in-cap-dupa-un-scandal-cu-cei-de-la-primarie/

Ultimă oră

Același autor