Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au depistat, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, un bărbat de 51 de ani care conducea un scuter electric neînmatriculat.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că vehiculul nu figura ca fiind înmatriculat, iar conducătorul acestuia nu deținea o poliță RCA valabilă.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută de Codul Penal.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru că nu purta cască de protecție, precum și conform Legii nr. 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.
Polițiștii reamintesc conducătorilor de vehicule că circulația pe drumurile publice este permisă doar dacă acestea sunt înmatriculate sau înregistrate și dacă dețin o asigurare RCA valabilă.